ALEGERI ÎN UNGARIA. Criticile nu îl ating. Viktor Orban e principalul favorit

ALEGERI ÎN UNGARIA. Criticile nu îl ating. Viktor Orban e principalul favorit
Ungurii votează duminică pentru un nou Parlament, într-un scrutin în care toate sondajele prezintă ca învingător partidul conservator al populistului Viktor Orban, acuzat de derive democratice în ultimii patru ani de putere.

Aproximativ 8,2 milioane de alegători sunt chemaţi la urne pentru a alege 199 de deputaţi - printr-un scrutin într-un singur tur - dintre care 106 la nivel local, iar restul pe liste de partid la nivel naţional.

Potrivit sondajelor, partidul Fidesz al lui Viktor Orban (foto) nu poate pierde, fiind creditat cu 46-51% din voturi, devansând cu mult alianţa de stânga care ar urma să obţină 21-31% din voturi. Partidul Jobbik (extremă dreapta), antisemit şi împotriva romilor, care şi-a schimbat imaginea cu un anumit succes, este creditat cu 15-21% din intenţiile de vot.

"Schimbarea Guvernului este posibilă dacă nivelul de participare este suficient de mare", a dat asigurări Gordon Bajnai, un fost premier tehnocrat (2009-2011) şi unul dintre liderii alianţei de stânga, care a votat imediat după deschierea secţiilor de votare, la ora 4.00 GMT (7.00, ora României), în sectorul 12, la Budapesta.

Viktor Orban, în vârstă de 50 de ani, a efectuat un "presing", în ultimele zile, în vederea mobilizării susţinătorilor, de teamă că aceştia ar putea considera victoria ca şi obţinută şi nu s-ar mai prezenta la vot.

Meciul începe la ora (locală) 6.00 (duminică, 7.00, ora României) cu scorul 0-0. Singurul lucru care contează este ceea ce se va întâmpla între orele 6.00 şi 19.00", a declarat acest pasionat de fotbal în ultimul miting electoral, sâmbătă, la Debrecen (est).

S-a votat şi la Cluj, unde sunt câteva mii de persoane cu cetăţenie maghiară. La Consulatul maghiar, s-au amenajat urne de vot încă de acum două săptămâni.

 

 

 

Comenteaza