Foto Bărbat căzut de pe o stâncă în Alba. S-a solicitat elicopterul SMURD

O acţiune de salvare a unei persoane care ar fi alunecat de pe o stâncă în timp ce se afla la vânătoare a avut loc duminică într-o zonă greu accesibilă din zona Căpâlna - Câlnic Deal, județul Alba.

Incidentul a avut loc într-o zonă situată între localităţile Câlnic şi Căpâlna de Sebeş.

Forţele de intervenţie au ajuns la locul producerii evenimentului, victima, un bărbat, prezentând multiple traumatisme. "A fost solicitat elicopterul SMURD pentru preluarea acestuia", a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, potrivit Agerpres.

Potrivit ISU Alba, Secţia de pompieri Sebeş intervine, în cooperare cu Salvamont Alba, pentru salvarea unei persoane dintr-o zonă greu accesibilă.

La rândul său, Serviciul Salvamont Alba a precizat că duminică, la 10,45, s-a primit un apel de urgenţă, prin 112, pentru un vânător căzut în gol de pe o stâncă în pădure, în zona Căpâlna- Câlnic Deal.

Salvamont Alba a participat la acţiunea de salvare cu 7 salvatori montani şi 2 voluntari. 

Comenteaza