Cel puţin 15 morţi şi peste 40 de dispăruţi, în urma inundaţiilor din Nepal

Cel puţin 15 morţi şi peste 40 de dispăruţi, în urma inundaţiilor din Nepal
Inundaţiile produse în Nepal, în regiunea Annapurna, au provocat moartea a 15 persoane, dar bilanţul ar putea ajunge la 60 de morţi, dat fiind că peste 40 de persoane sunt dispărute, informează AFP.

"Am identificat 12 din cele 15 cadavre găsite, dar 43 de persoane sunt dispărute. Şansele găsirii de supravieţuitori sunt aproape nule", a declarat un oficial din cadrul poliţiei locale, Sailesh Thapa.

Doar opt persoane au supravieţuit viiturii produse sâmbătă pe râul Seti, numeroşi turişti fiind surprinşi la picnicuri în apropierea staţiunii Pohara.

Viitura a luat mai multe cabane din satul Harapani, în apropiere de Annapurna, una dintre cele mai frecventate locaţii turistice din Nepal.

Etichete
Comenteaza