Cel puţin 40 de răniţi după ce un autocar care transporta români s-a răsturnat în Franţa

Cel puţin 40 de răniţi după ce un autocar care transporta români s-a răsturnat în Franţa
Un autocar care transporta cetăţeni români s-a răsturnat în această dimineaţă pe o autostradă din sud-estul Franţei, aproximativ 40 de persoane fiind rănite, conform site-ului cotidianului Var-Matin şi AFP.

Potrivit ziarului Var Matin, accidentul a avut loc la ora 9.30 (10.30, ora României) pe autostrada A8, pe sensul Nisa - Aix, în apropierea localităţii Vidauban.

Un autocar care transporta turişti români s-a răsturnat cel mai probabil după explozia unei anvelope.

Traficul pe autostrada A8 a fost întrerupt pentru a permite intervenţia echipelor de salvare. Conform unui bilanţ provizoriu, 40 de persoane au fost rănite, unele fiind în stare gravă.

 

Etichete
Comenteaza