Cel puţin 590 de morţi după prăbuşirea clădirii din Bangladesh

Cel puţin 590 de morţi după prăbuşirea clădirii din Bangladesh
Bilanţul prăbuşirii unei clădiri în Bangladesh a ajuns duminică la 590 de morţi, după descoperirea unor noi cadavre sub dărâmături, la peste zece zile de la catastrofa industrială din această ţară, a anunţat armata, citată de AFP.

Numărul cadavrelor recuperate era de 590 duminică, a declarat pentru AFP locotenentul Imran Khan, membru al echipei care coordonează operaţiunile.

Rana Plaza, situată în Sevar, la periferia capitalei Dhaka, s-a prăbuşit la 24 aprilie, în momentul în care în interior se aflau aproximativ 3.000 de muncitori în confecţii.

Echipele de salvare au recuperat 2.437 de supravieţuitori, a adăugat Imran Khan.

Identificarea victimelor este dificilă din cauza stării în care se află cadavrele, de cele mai multe ori desfigurate de starea avansată de descompunere, potrivit autorităţilor.

"Nu am identificat decât o mică parte, graţie telefoanelor mobile pe care le aveau în buzunare sau cardurilor de salariu oferite de atelier", a precizat pentru AFP administratorul adjunct al districtului Dhaka, Zillur Rahman Chowdhury.

Alte cadavre se află cu siguranţă în continuare sub dărâmături, având în vedere mirosul de putrefacţie care persistă în zonă, a adăugat el.

Potrivit unui oficial din cadrul anchetei, vibraţiile produse de generatoarele mari ar fi determinat prăbuşirea clădirii, care era deja într-o stare precară, potrivit martorilor oculari.

Aproximativ 12 persoane au fost arestate în cadrul anchetei, între care proprietarul imobilului şi proprietarii atelierelor de confecţii.

 

Comenteaza