Companie aeriană low-cost amendată cu 2 milioane de euro de Protecția Consumatorilor

Companie aeriană low-cost amendată cu 2 milioane de euro de Protecția Consumatorilor
| Foto: istockphoto.com

O companie aeriană low-cost care operează în România a fost amendată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) cu 2 milioane de euro după o serie de controale făcute în urma sesizărilor primite, informează un comunicat al instituției.

ANPC a amendat compania aeriană Blue Air cu 2 milioane de euro (9.882.200 lei), cea mai mare amendă a instituției dată pentru o firmă românească.  Protecția Consumatorilor a anunțat că urmează controale și la companiile low-cost Wizz Air și Ryan Air. 

În perioada 30.04.2021-30.04.2022, operatorul economic Blue Air a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au efectuat plăți în valoare toatală de 66.585.967,68 lei, către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene.

Odată cu aplicarea acestei amenzi contravenționale, echipa de control a propus, iar președintele ANPC, prin ordin, a dispus ca sancțiune complementară ,,… încetarea contractului și restituirea contravalorii serviciilor anulate și a compensațiilor aferente în termen de maximum 10 de zile” cu respectarea opțiunii consumatorilor și cu raportare la toate rezervările anulate și pentru care operatorul economic nu a procedat la restituirea corespunzătoare a sumelor datorate, inclusiv compensații, în urma anulării zborurilor survenite ulterior datei de 30.04.2022.

A fost dispusă măsura de a nu mai pune la dispoziția consumatorilor, pe piață, oferte de zbor pentru care operatorul economic nu dispune de dotările/mijloacele/resursele necesare efectuării acestora, cu respectarea întocmai a condițiilor și caracteristicilor declarate.

Blue Air transmite că nu a primit nicio coumunicare din partea ANPC cu privire la amenda primită și că majoritatea pasagerilor care au avut zboruri anulate fie au călătorit deja, fie vor călători vara aceasta. 

„Societatea nu a primit nici o comunicare în acest sens de la ANPC. În plus, cifrele sunt greșite - se referă la toate biletele anulate în respectiva perioadă din cauza valurilor 3, 4 și 5 de pandemie (care oricum reprezintă mai puțin de 10% din totalul zborurilor Blue Air din acea perioadă). Din totalul numărului de pasageri menționați, majoritatea fie au călătorit deja, fie vor călători vara aceasta”, a transmis compania, potrivit digi24.ro.

Comenteaza