Decizie istorică a lui Barack Obama: Statele Unite şi Cuba au hotărât normalizarea relaţiilor diplomatice

Decizie istorică a lui Barack Obama: Statele Unite şi Cuba au hotărât normalizarea relaţiilor diplomatice
Statele Unite au decis normalizarea relaţiilor diplomatice cu statul cubanez, anunţă preşedintele Statelor Unite, Barack Obama. "Am luat această decizie pentru crearea de noi oportunităţi la nivel bilateral; va fi deschis un nou capitol în relaţia dintre Statele Unite şi Cuba", a declarat Obama, notând că istoria relaţiilor dintre cele două ţări este una "complicată".

Printre măsurile luate în vederea normalizării relaţiilor diplomatice, Obama a anunţat eliminarea restricţiilor de călătorie între cele două ţări, reluarea relaţiilor diplomatice la nivel de ambasade, reluarea unor schimburi comerciale.

"Izolarea Cubei nu a funcţionat; este necesară o nouă abordare", a adăugat Obama, precizând că va solicita, ulterior, măsuri pentru normalizarea relaţiilor la nivel medical şi pentru eliminarea Cubei de pe lista ţărilor care susţin terorismul.

Preşedintele Statelor Unite i-a mulţumit Papei Francisc pentru rolul jucat în negocierile cu statul cubanez. Suveranul Pontif a trimis scrisori preşedinţilor celor două ţări, Barack Obama şi Raul Castro, iar Vaticanul a discutat cu delegaţiile celor două ţări.

La încheierea discursului, Obama a transmis poporului cubanez în limba spaniolă: "Todos somos americanos" ("Suntem toţi americani").

Preşedintele Cubei, Raul Castro, a confirmat normalizarea relaţiilor diplomatice cu Statele Unite, precizând că problema embargoului american impus ţării sale urmează să fie rezolvată, relatează AFP.

"Am decis normalizarea relaţiilor, dar acest lucru nu înseamnă că a fost rezolvată problema principală, cea a embargoului economic", a spus Raul Castro.Cuba va elibera un agent american care a efectuat misiuni de spionaj şi care era deţinut de aproape 20 de ani, a anunţat preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, citat de CNN.

"Cubanezii din Statele Unite au contribuit la construirea Americii. Statele Unite au apărat cu mândrie democraţia şi drepturile omului în Cuba. Avem o relaţie unică", a spus Obama.

O vizită a preşedintelui american Barack Obama în Cuba nu este "exclusă" după anunţul istoric privind normalizarea relaţiilor între Statele Unite şi Cuba, a anunţat miercuri Casa Albă, relatează AFP.

"Nu s-a stabilit nimic până la acest stadiu (...), dar nu aş exclude o vizită a preşedintelui" Barack Obama în Cuba, a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Executivului american.

"Dacă va avea ocazia de a se duce la faţa locului (...), preşedintele nu va rata această oportunitate", a adăugat el.

Comenteaza