Demisii şi în străinătate, după europarlamentare

Demisii şi în străinătate, după europarlamentare
Premierul belgian şi-a prezentat demisia după alegerile europarlamentare de duminică.

Premierul Belgiei, Elio Di Rupo, a prezentat luni demisia Guvernului, în urma alegerilor legislative, transmite AFP.

Rezultatele alegerilor legislative din Belgia l-au forţat pe Elio Di Rupo, premierul acestei ţări, să prezinte demisia Guvernului său, un gest de onoare după ce scrutinul a fost marcat de o victoria a naţionaliştilor flamanzi.

„Regele a aceptat această demisie şi a însărcinat Guvernul cu expedierea afacerilor curente", a anunţat Palatul regal, citat de Mediafax. Regele Philippe va purta acum consultări cu liderii principalelor partide, pentru o găsi o majoritate care să guverneze ţara. Şansele de a se ajunge la un consens în puţin timp sunt minime, dacă ne amintim că, după alegerile din 2009, au fost necesare 541 de zile pentru a se ajunge la o majoritate.

Nici la alegerile europene, partidul lui Di Rupo nu s-a descurcat mai bine, fiind pe locul al patrulea în sondaje, cu 11%.

 

Comenteaza