Două cutremure în doar câteva minute în România. Le-ați simțit?

Două cutremure în doar câteva minute în România. Le-ați simțit?

Două cutremure au fost înregistrate, miercuri dimineața, în România.

Institutul Național de Dezvoltare și Cercetare pentru Fizica Pământului a anunțat producerea a două cutremure, în această dimineață, în România. Ambele au avut magnitudinea de 3.1 și s-au produs la un interval de şapte minute, în judeţele Buzău şi Vrancea.

Primul cutremur a avut loc la ora 5:37 (ora locală a României) în judeţul Buzău, la adâncimea de 100,6 kilometri, la 53 km nord-vest de Buzău, 61 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 63 km est de Braşov, 63 km vest de Focşani, 70 km nord-est de Ploieşti şi 99 nord-est de Târgovişte.

Cel de-al doilea seism s-a produs la ora locală 5:44, în judeţul Vrancea, la adâncimea de 15,9 kilometri, la 45 km vest de Focşani, 57 km nord de Buzău, 69 km est de Sfântu-Gheorghe, 78 km est de Braşov, 90 km nord-est de Ploieşti.

"L-ați simțit? Lăsați-ne un feedback!", au solicitat specialiștii de la INDCFP pentru fiecare dintre cele două seisme.

Comenteaza