Facturi de mii de euro după vacanţele cu Roaming în Turcia

Facturi de mii de euro după vacanţele cu Roaming în Turcia

Mulţi români şi-au amânat concediile în timpul celor 2 ani de pandemie, iar acum sunt fericiţi să poată evada din ţară în vacanţa mult aşteptată. Însă vacanţa care vine la pachet cu serviciul de Roaming se poate transforma într-un coşmar atunci când sosesc facturile la telefon după concediu. 

Un român care a plecat din țară, în Turcia, s-a trezit că are de plătit 1.097 de euro, deși, aparent, avea datele mobile închise, transmite ziare.com

Acesta a relatat într-o postare pe Facebook, pe Grupul Antreprenorilor din România, că a ajuns înapoi în țară și a verificat detaliile din contul său. Deși acolo nu apăreau acele cheltuieli și nici folosirea datelor mobile, operatorii companiei de telefonie mobilă i-au spus să plătească. De aceea, a ales să facă o plângere penală.

"Am fost în Turcia, cu datele mobile închise, într-un minut am primit 22 de mesaje că am de plătit 1097 de euro, fiecare mesaj adăuga câte 50 de euro. Mă uitam cruciș la telefon, datele închise și mesajele curgeau, precum că le datorez bani. Am ajuns acasă am verificat detaliile din contul meu și nu apăreau aceste cheltuieli sau folosirea datelor mobile în data de 12 Iunie, telefonul îmi arăta că nu am folosit date mobile în ziua aceea și nici cu 3 zile înainte, lucru dovedit și în desfășurător", spune omul. 

Operatorii de telefonie i-au spus că deși nu apare în desfășurător, trebuie să plătească. Iar el nu este singurul care a avut această experiență. Oamenii spun că 1.097 euro / 7.14 euro 1 MB pe Turcia înseamnă 153 MB, adică foarte puțin, chiar dacă cineva ar fi deschis datele mobile din greșeală și le-a închis repede, tot este posibil ca anumite aplicații din background să consume rapid 150 MB.

Aceeași problemă cu Roamingul în Turcia au mai avut-o şi alţii în urmă cu câţiva ani şi s-au trezit cu 2.000 și ceva de euro de plată. "Eu la intrare în Turcia am cerut să nu am internet, nu au ținut cont și mi-a venit cost suplimentar 3400 de euro. Am dat la OPC și după 2 ani am câștigat procesul!", scriu alţi români. Sfatul altora este ca atunci, când ieşim din UE să sunăm la furnizorul de servicii de telefonie şi să solicităm blocarea datelor mobile.

"Cu Turcia am pățit și eu acum câțiva ani - ce-i drept, am folosit internetul în roaming câteva minute (sub 30 minute) și a trebuit să plătesc un salariu (bunicel) și jumătate". "Eu am pățit. 8000 lei. Pe numărul de firmă. Am achitat." "Am pățit și eu în Egypt, 100€ instant fără să fac nimic." Totodată în porturi navale pot apărea taxe de "roaming ape internaționale" care sunt dezastruoase la buzunar.

Atentie! Costuri pot veni în facturi și după 1, 2, 3 luni de la *vacanta*, așa transmit operatorii gazda informațiile, incomplete sau cu întârziere, mai calculează ei una alta cat să iasă bine." "În Turcia cel mai bine este sa luați cartela de la ei cu internet, costă 6 euro.", transmite cineva care ştie cum stă treaba cu Roamingul. 

Comenteaza