FBI: Spioni ruşi foloseau bilete, pălării sau ziare pentru a-şi disimula activităţile la New York

FBI: Spioni ruşi foloseau bilete, pălării sau ziare pentru a-şi disimula activităţile la New York
Trei bărbaţi, care se întâlneau şi făceau schimb de bilete -fără să participe sau să discute despre evenimente sportive sau concerte recente-, dar şi de alte obiecte din viaţa de zi cu zi -umbrele, pălării sau cărţi-, sunt spioni ruşi şi shimbau informaţii la New York, potrivit FBI, relatează CNN.

Motivul acestui comportament misterios, potrivit unei plângeri federale făcute publice luni, este că bărbaţii sunt spioni ruşi care se foloseau de aceste coduri pentru a face schimb de informaţii secrete, la New York. Ei se întâlneau - de la începutul lui 2012 şi până la sfârşitul lui 2014 - afară, pentru a evita să fie supravegheaţi. La aceste întâlniri, unul dintre ei înmâna o pungă, revistă sau ziar celuilalt. Însă FBI îi fila şi asculta.

Autorităţile l-au arestat luni pe unul dintre ei şi au anunţat că lucra ca agent acoperit pentru Guvernul rus. El a fost identificat drept Evgheni Buriakov, în vârstă de 39 de ani, angajatul filialei unei bănci ruseşti din New York City, potrivit plângerii federale. Bărbatul cu care Buriakov se întâlnea frecvent pentru a-i da diverse lucruri era Igor Sporîşev, în vârstă de 40 de ani, care lucra ca reprezentant comercial pentru Guvernul rus la New York, se arată în document. Victor Podobnîi, în vârstă de 27 de ani, ataşat la Ambasada rusă la ONU, este suspectat că făcea parte din această conspiraţie.

Toţi cei trei bărbaţi au fost acuzaţi că lucrează pentru Agenţia rusă de informaţii externe SVR.

Sporîşev şi Podobnîi, care nu mai locuiesc în Statele Unite şi care nu au fost arestaţi, aveau amândoi imunitate diplomatică, lucrând pentru Guvernul rus. Însă Buriakov, care a intrat pe teritoriul Statelor Unite ca persoană privată, opera sub ceea ce oficialii numesc o "acoperire neoficială" (NOC). Agenţi de acest tip primesc, în general, "mai puţină atenţie din partea Guvernului ţării gazdă, iar în unele cazuri nu sunt identificaţi niciodată ca agenţi de informaţii", se arată într-un comunicat.

"Ca atare, un NOC reprezintă un atu extrem de valoros în domeniul informaţiilor pentru SVR", se subliniază în comunicat. Buriakov avea nevoie de cei doi pentru a primi şi transmite mesaje de la sistemele de comunicaţii din Biroul SVR la New York, potrivit autorităţilor americane. Având în vedere că opera sub acoperire, el nu se putea apropia de sediu.

Între alte subiecte despre care bărbaţii au fost însărcinaţi să strângă informaţii secrete s-ar afla posibile sancţiuni impuse de către Statele Unite Rusiei şi eforturile americane de a dezvolta resurse alternative de energie. Sporîşev şi Podobnîi au încercat, de asemenea, să recruteze cetăţeni americani ca surse de informaţii la New York, se arată în plângere. Printre ţintele lor se aflau şi angajaţi ai unor "companii majore" şi "femei tinere cu legături la o universitate majoră din New York", potrivit autorităţilor.

FBI afirmă în plângerea pe care a depus-o că, în timpul supravegherii, i-a auzit discutând despre activităţile lor. Podobnîi ar fi vorbit despre tehnica sa de a recruta surse, care consta în "înşelare, promiterea unor favoruri şi apoi renunţarea la sursă, după ce SVR obţine informaţii relevante", potrivit autorităţilor. În altă conversaţie, el i s-ar fi plâns lui Sporîşev că meseria sa nu era "nici măcar pe-aproape" de filmele cu James Bond. "Am crezut că măcar am să merg în străinătate cu alt paşaport" se lamenta Sporîşev, la rândul său..

De asemenea, cei doi au vorbit, despre demascarea în 2010 a unei reţele de spionaj rusesc în Statele Unite. În total, 11 persoane, care trăiau şi munceau în America, au fost arestate, iar ulterior au fost eliberate în cadrul unui schimb de spioni. Potrivit plângerii, Podobnîi a sugerat că aceşti agenţi "nu puteau face nimic". "Au studiat anumite persoane, au găsit soluţii pentru nişte ieşiri, dar n-au primit niciun material", a spus el.

FBI a început să-i investigheze pe Buriakov, Sporîşev şi Podobnîi "la câteva luni" după ce suspecţii din cazul din 2010 au pledat vinovat, potrivit poliţiei federale. O sursă care lucra sub acoperire pentru Birou s-a întâlnit cu Buriakov în vara lui 2014, dându-se drept reprezentantul unei persoane bogate care voia să investească în afaceri cu cazinouri din Rusia. În timpul întâlnirii, Buriakov "şi-a demonstrat dorinţa puternică de a obţine informaţii despre subiecte aflate mult în afara obiectului său de activitate, ca angajat al unei bănci", potrivit autorităţilor.

El a acceptat totodată documente despre care "sursa" a afirmat că provin de la o agenţie guvernamentală americană şi care ar fi conţinut "informaţii potenţia folositoare Rusiei, inclusiv informaţii despre sancţiunile Statelor Unite contra Rusiei", se arată în comunicat.

Procurorii au formulat luni două capete de acuzare împotriva celor trei, şi anume participare la un complot în vederea acţionării pe teritoriul Statelor Unite ca agenţie a unui guvern străin, fără să informeze în prealabil procurorul general american, pentru care Buriakov riscă cinci ani de închisoare, şi complicitate şi tăinuire a acestei infracţiuni, pentru care Sporîşev şi Podibnîi riscă până la zece ani de închisoare.

Acuzaţiile formulate şi arestarea lui Buriakov "arată clar că - la peste două decenii de la presupusul sfârşit al Războiului Rece - spioni ruşi continuă să caute să opereze în mijlocul nostru", a declarat procurorul Preet Bharara. Un judecător federal din Manhattan a dispus ca Buriakov să fie arestat pentru a fi împiedicat să părăsească ţara, potrivit Biroului procurorului.

 

Etichete
Comenteaza