Franţa şi-a suspendat parţial cooperarea militară cu Rusia, anunţă Le Drian la Tallin

Franţa şi-a suspendat parţial cooperarea militară cu Rusia, anunţă Le Drian la Tallin
Franţa şi-a suspendat cea mai mare parte a activităţilor în domeniul cooperării militare cu Rusia, inclusiv schimbul de vizite şi exerciţii comune, a anunţat vineri ministrul francez al Apărării Jean-Yves Le Drian, relatează AFP.

Franţa a "suspendat cea mai mare parte a activităţilor în domeniul cooperării militare cu Rusia", a declarat ministrul, care se află într-o vizită la Tallin, în cadrul unui scurt turneu în statele baltice şi Polonia, în contextul crizei ucrainene.

Potrivit unor surse din anturajul ministrului, "contacte între statele majore ale Franţei şi Rusiei au fost anulate".

De asemenea, un exerciţiu militar între Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Rusia, planificat în aprilie, a fost anulat, potrivit aceleiaşi surse.

Venit în statele baltice cu scopul de a le asigura "de solidaritatea Franţei" şi membrilor NATO, Le Drian a declarat că criza ucraineană şi "anexarea Crimeei" de către Rusia constituie "o ameninţare la adresa păcii şi securităţi în Europa".

Parisul le-a propus statelor baltice să trimită, în baza unei eventuale cereri NATO, patru avioane de luptă care să consolideze, de la începutul lui mai, misiunea NATO însărcinată cu supravegherea spaţiilor aeriene ale acestor state.

"Franţa este disponibilă să consolideze misiunile de «poliţie aeriană», în cazul în care este adoptată o decizie" în acest sens de către instanţe din cadrul Alianţei Nord-Atlantice, a declarat el la finalul unei întâlniri cu ministrul eston al Apărării Urmas Reinsalu.

Etichete
Comenteaza