Grevă generală în Slovenia, pe fondul crizei politice

Grevă generală în Slovenia, pe fondul crizei politice
Slovenia era parţial paralizată, miercuri, de o grevă generală lansată la iniţiativa sindicatelor din administraţia publică, într-un moment în care acestă ţară din zona euro traversează o gravă criză politică, relatează AFP.

Aproximativ 100.000 de funcţionari sunt aşteptaţi să participe la această grevă de o zi, în timp ce mii de participanţi sunt aşteptaţi în 14 oraşe slovene începând cu ora locală 12.00 (13.00 ora României), a precizat liderul confederaţiei sindicale a funcţionarilor publici, Branimir Strukelj.

Grădiniţele, şcolile, universităţile şi bibliotecile au fost închise, în timp ce serviciile de sănătate, poliţia şi vămile şi-au redus activitatea la minimul prevăzut de lege.

Sindicatele, îngrijorate de un proiect de lege care prevede o scădere de 5% a cheltuielilor statului, cer garanţii de menţinere a locurilor de muncă în 2013 şi 2014. Salariile funcţionarilor au fost deja reduse cu 8% în 2012.

Senko Plicanici, ministrul Justiţiei şi negociator al Guvernului, a respins marţi revendicările şi a pus presiune pe sindicate să înceapă să "discute despre mijloacele de punere în aplicare a reducerii cu 5% a cheltuielilor, care face parte din pachetul de măsuri de austeritate ce vizează consolidarea fiscală.

"Credem că reducerea prevăzută în bugetele din acest an şi din anul următor, este mai degrabă modestă, ţinând cont de situaţia generală din Slovenia", care se confruntă cu recesiune economică şi un şomaj ridicat, a subliniat Plicanici.

"Am fi bucuroşi ca reducerea să se dovedească suficientă", a avertizat el.

Această grevă, prevăzută pe termen lung, intervine în timp ce guvernul de coaliţie al conservatorului Janez Jansa este ameninţat cu scindarea.

Şeful guvernului a fost implicat la începutul lunii ianuarie într-un raport elaborat de Comisia de combatere a corupţiei, care îl acuză de nereguli în declaraţiile de avere. Două partide din coaliţia sa, care cuprinde cinci formaţiuni, i-au cerut demisia sau un vot de încredere în Parlament.

Etichete
Comenteaza