Noi detalii în cazul celor două adolescente de 15 ani care s-au sinucis! Mesajul cutremurător trimis de fete chiar înainte de a sări în gol: "Ne omorâm din cauza voastră"

Noi detalii în cazul celor două adolescente de 15 ani care s-au sinucis! Mesajul cutremurător trimis de fete chiar înainte de a sări în gol: "Ne omorâm din cauza voastră"
| Foto: gddhd.ro

Două fete de 15 ani au murit, sâmbătă, după ce s-au aruncat de pe un turn, la o fostă fabrică din Lupeni, judeţul Hunedoara. Telefoanele adolescentelor au fost găsite pe clădirea de pe care au sărit.

Cele două adolescente erau prietene și au decis să-și curme viața împreună, aruncându-se în gol, sâmbătă după-amiază, de pe o clădire de 20 m, aflată pe locul unei foste fabrici din Lupeni (detalii aici). 

Gestul fetelor a șocat întreaga comunitate, iar poliția a deschis o anchetă pentru a afla ce le-a determinat pe adolescente să se sinucidă.

Se pare că una dintre fete a lăsat un ultim mesaj, un fel de bilet de adio către familia ei. Potrivit Observator, tânăra își manifesta dezacordul față de o anumită situație care o afecta în mod direct.

”M-am săturat de toată această situație”, ar fi scris tânăra, potrivit sursei citate. Nu este foarte clar dacă ultimul mesaj al tinerei explică în mod clar motivele care au dus-o la sinucidere.

De asemenea, înainte să-și ia viața, una dintre fete și-a sunat mama și a anunțat-o ce urmează să facă. Apelul la 112 al mamei fetei a fost înregistrat sâmbătă seara, în jurul orei 17:00, imediat după ce a fost sunată de copilă.

"Poate fi considerat un strigăt de ajutor, un gest care să spună - parcă n-aş vrea să fac asta. Ajutaţi-mă!", a declarat Gabriela Maalouf, psiholog.

După ce a încheiat convorbirea cu mama sa, adolescenta a lăsat telefonul pe acoperișul clădirii și s-a aruncat în gol.

Totodată, conform stirilekanald.ro, pe un grup în care erau mai mulți prieteni una dintre fete a transmis un mesaj șocant: "Mă bucur că v-am cunoscut. Mersi că ne-ați jignit și că ne ați făcut în toate felurile, sunteți un grup toxic și veți fi în continuare. Ne omorâm din cauza voastră".

Specialiștii spun că nu este exclus ca adolescentele să se fi influențat reciproc către gestul suprem.

"În cazul acestui fenomen al suicidului putem să vorbim și de de o componentă contagioasă când ești foarte trist, tinzi să vorbești despre tisristețea ta, celălalt poate să te să te asculte, dar nici el să nu treacă printr-o perioadă tocmai bună și atunci să să se agraveze fenomenul pentru ambele persoane", spune psihologul Gabriela Maalaouf. 

Surse apropiate anchetei arată că, pe lângă telefoanele fetelor, polițiștii au găsit sus, pe turn, și hainele acestora. Tot acolo a fost găsit un pachet de țigări.

Alexandra și Georgiana au fost găsite cu fața în sus, semn că ar fi putut să se arunce cu spatele de la înălțimea indicată, scrie Gazeta de Dimineata. Una dintre ele a pierit pe loc, cealaltă a fost resuscitată minute în șir, însă în cele din urmă medicii au fost nevoiți să constate decesul.

Comenteaza