Update Incident șocant în a doua zi de Paști. O fată a căzut de la etajul unui bloc

Incident șocant în a doua zi de Paști. O fată a căzut de la etajul unui bloc

O fată de doar 12 ani a fost transportată de urgență la spital după ce a căzut de la etajul unui bloc.

Teribilul incidentul s-a petrecut în municipiul Slatina, județul Olt. Fata, în vârstă de 12 ani, din localitatea Milcov, a fost zărită de către un bărbat, prăbușită lângă un bloc de pe o stradă din municipiu. 

“Din primele verificări, poliţiştii au stabilit că o minoră, în vârstă de 12 ani, din comuna Milcov, ar fi căzut de la etajul unui bloc, situat pe strada Zmeurei. În urma evenimentului, minora a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina”, a precizat IPJ Olt, potrivit realitatea.net.

Copila a fost transportată la spital, iar polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.

UPDATE: Fostul vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecia Drepturilor Copilului şi Adopţie Vişinel Bălan a afirmat, despre fata de 12 ani care a căzut de la etaj, că acesteia i s-a interzis să meargă în familie. Bălan cere o anchetă d eurgenţă a autorităţilor locale şi centrale, acuzând că ministrul Gabriela Firea şi directoarea DGASPC Olt nu au răspuns la telefon.

”I s-a interzis să meargă în familie! Un copil abandonat din judeţul Olt s-a aruncat de la etajul 4 al centrului de copii. Situaţia copilului este critică. Desi e o situaţie critică - Gabriela Firea şi Directoarea DGASPC Olt nu au răspuns la telefon, iar preşedinta Autorităţii Elena Tudor este suspectată că este la petrecere. Este înspăimântător să vedem că instituţiile care ar trebui să asigure protecţia copiilor sunt inaccesibile sau evită responsabilitatea”, a scris, luni, pe Facebook, Vişinel Bălan, fost preşedinte al Consiliului Tinerilor Instituţionalizaţi şi fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecia Drepturilor Copilului şi Adopţie, conform news.ro.

Acesta cere autorităţilor locale şi naţionale ”să acţioneze rapid şi să acorde sprijinul necesar copilului şi tuturor copiilor abandonaţi din România”.

”Este inacceptabil să ne trezim că autorităţile responsabile pentru protecţia copiilor sunt inaccesibile sau nu preiau responsabilitatea pe care o au. În aceste momente dificile, trebuie să ne unim forţele şi să acţionăm împreună pentru a găsi soluţii care să îmbunătăţească sistemul de protecţie a copilului şi să prevină astfel de tragedii în viitor. Voi continua să cer transparenţă şi responsabilitate din partea instituţiilor şi să ne asigurăm că toţi copiii sunt protejaţi şi îngrijiţi aşa cum merită”, a mai transmis Vişinel Bălan.

Comenteaza