Kievul susţine că a DISTRUS convoiul de blindate care a trecut frontiera dinspre Rusia. Lavrov: Aceste afirmaţii reprezintă un "război informaţional"

Kievul susţine că a DISTRUS convoiul de blindate care a trecut frontiera dinspre Rusia. Lavrov: Aceste afirmaţii reprezintă un
Majoritatea vehiculelor blindate din convoiul care a trecut luni frontiera dinspre Rusia în sudul Ucrainei au fost distruse de artileria şi aviaţia militară ucraineană, a anunţat serviciul de presă al armatei, citat de agenţia Ukrinform.

Lavrov: Afirmaţiile privind prezenţa unor trupe ruse în Ucraina reprezintă un "război informaţional"

Moscova califică drept "război informaţional" afirmaţiile presei occidentale cu privire la prezenţa unor trupe ruseşti în Ucraina, a declarat luni ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de RIA Novosti.

"Calificăm astfel de afirmaţii drept război informaţional", a declarat Lavrov, într-un interviu pentru publicaţia britanică The Daily Telegraph.

În opinia ministrului rus, "presa continuă să răspândească zvonuri, informaţii distorsionate şi chiar minciuni".

El a dat ca exemplu declaraţiile Kievului privind "distrugerea" unui convoi de vehicule blindate, care ar fi pătruns în Ucraina de pe teritoriul Rusiei.

"Două publicaţii britanice au afirmat chiar că angajaţii lor au fost martori ai acestei incursiuni. Însă nu a fost prezentată nicio dovadă care ar confirma aceste declaraţii. Nici Departamentul de Stat american nu a putut confirma informaţiile cu privire la acest incident", a declarat Lavrov.

SBU afirmă că a reţinut zece paraşutişti militari ruşi în estul Ucrainei

Serviciul ucrainean de securitate (SBU) a anunţat luni că a reţinut în estul Ucrainei zece paraşutişti militari ruşi, care erau "înarmaţi", relatează agenţia oficială Ukrinform, în pagina electronică.

Potrivit unui comunicat al SBU, militari din cadrul Regimentului 331 din Divizia 98, situată în centrul Rusiei, au fost reţinuţi în apropiere de oraşul Zerkalnîi, în regiunea Doneţk.

"Militarii ruşi aveau asupra lor acte de identitate şi arme", afirmă serviciul ucrainean.

Ministrul ucrainean al Apărării, Valeri Gheletei, a confirmat, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că aceşti "militari" au fost reţinuţi luni.

Potrivit Ukrinform, paraşutiştii ruşi au afirmat în timpul interogatoriului că nu ştiau despre "incursiunea în Ucraina". "Doar ofiţerii ruşi au fost informaţi despre această incursiune", menţionează SBU într-un comunicat.

"Convoiul era format, în special, din vehicule blindate, 12 dintre care au fost distruse după primul atac al armatei. De asemenea, au fost distruse câteva tancuri", anunţă armata implicată în operaţiunea "antiteroristă" din estul Ucrainei.

"Vehiculele care nu au fost afectate de atacuri s-au deplasat în direcţia localităţii Telmanovo", menţionează armata, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Forţele militare ucrainene au adăugat că au reţinut în zonă opt paraşutuşti ruşi, care în prezent sunt interogaţi.

Autorităţile ucrainene au afirmat luni că un convoi format din "zeci" de blindate şi tancuri a trecut frontiera dinspre Rusia în sudul Ucrainei, în apropiere de Marea Azov, şi este implicat în lupte cu grănicerii.

"Frontiera ucraineană a fost încălcată de un convoi de zeci de tancuri şi vehicule blindate", care au intrat pe teritoriul ucrainean în apropiere de oraşul industrial Mariupol, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene Leonid Matiuhin.

 

Comenteaza