Liviu Dragnea a părăsit sediul DNA. Liderul PSD, întâmpinat la sosire în aplauzele colegilor şi ale susţinătorilor

Liviu Dragnea a părăsit sediul DNA. Liderul PSD, întâmpinat la sosire în aplauzele colegilor şi ale susţinătorilor
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a ajuns, luni dimineaţa, la sediul DNA. Acesta nu a făcut declaraţii. Dragnea a fost aplaudat de colegii săi sociali-democraţi care l-au aşteptat în faţa sediului, dar şi de simpatizanţi. Omul de afaceri Marian Fişcuci, fost administrator al Tel Drum, firmă despre care s-a speculat în spaţiul public că ar fi apropiată lui Liviu Dragnea, a ajuns şi el, luni dimineaţa, la sediul DNA.

UPDATE 9.32

Preşedintele PSD a părăsit sediul DNA, după mai puţin de o oră. Procurorii nu au furnizat informaţii referitoare la calitatea în care Liviu Dragnea a fost chemat la DNA sau dacă audiere are legătură cu activitatea Tel Drum. Atât la sosire, cât şi la plecare, preşedintele PSD a fost înconjurat de jandarmi.

UPDATE 9.09

Declaraţii Paul Stănescu, Marian Neacşu şi Claudiu Manda

„Sunt aici în calitate de senator al României, în semn de solidaritate cu preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedinte al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea", a declarat PSD-istul Paul Stănescu.

"Nu mi se pare că este în impas, dar mi se pare că este un moment în care un coleg de-al nostru, şi nu e vorba de orice coleg, ci de preşedintele partidului, e într-un moment greu, la o chemare la o instituţie a statului, ăsta nu e un moment uşor pentru nimeni. Aş spera că nu are motiv de îngrijorare, nu ştiu ce calitate are, probabil şi domnia sa va afla acum. Este un gest pe care am decis să-l facem noi, câţiva colegi. Atâta vreme cât nu e declarat vinovat, prezumţia de vinovăţie funcţionează şi noi suntem alături de el", a spus Marian Neacşu. "Nu ne-a chemat să îl susţinem. E un gest la care ne-am gândit, noi, câţiva colegi. Este o manifestare cât se poate de paşnică, cât se poate de serioasă", a adăugat acesta.

"Noi am venit că am văzut ce s-a întâmplat la ÎCCJ, am venit să-l susţin pe Liviu Dragnea. În faţa legii nu cred că trebuie să aibă susţinere, ca niciun cetăţean. În faţa presiunilor, atunci când vorbim despre instituţii, cum s-a întâmplat la ICCJ, da. Nu am venit să punem presiune", a declarat Claudiu Manda.

La DNA au venit şi persoane care îl contestă pe Liviu Dragnea. În momentul în care a coborât din maşină, pentru a intra în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, oamenii l-au huiduit şi l-au acuzat că încearcă să schimbe legile în favoarea persoanelor corupte.

UPDATE 8.58

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a ajuns, luni dimineaţa, la sediul DNA. Acesta nu a făcut declaraţii. Dragnea a fost aplaudat de colegii săi sociali-democraţi care l-au aşteptat în faţa sediului, dar şi de simpatizanţi.

În faţa DNA se află mai mulţi parlamentari PSD, precum vicepremierul Paul Stănescu, Marian Neacşu, secretarul general al PSD, Claudiu Manda sau deputatul Andreea Cosma. Aceştia spun că au venit să îl susţină pe Liviu Dragnea.

Preşedintele PSD a anunţat că se va prezenta, luni, la DNA.

"Nu este nicio surpriză. Am spus de la început că tot acel circ nu ar avea rost dacă eu nu aş fi chemat acolo. O să merg, sigur", a spus Dragnea, solicitat să comenteze informaţiile apărute în presă privind chemarea sa la DNA.

UPDATE 8.48

Mai mulţi sociali-democraţi şi simpatizanţi, în faţa DNA pentru a îl susţine pe Liviu Dragnea

Mai mulţi membri ai PSD, dar şi simpatizanţi ai lui Liviu Dragnea, s-au strâns, luni dimineaţa, în faţa sediului DNA, pentru a îl susţine pe Liviu Dragnea, după ce preşedintele PSD a anunţat că va merge la audieri, fără a preciza în ce calitate.

În faţa sediului se află mai mulţi parlamentari PSD, precum vicepremierul Paul Stănescu, Marian Neacşu, secretarul general al PSD, Claudiu Manda sau deputatul Andreea Cosma. Aceştia spun că au venit să îl susţină pe Liviu Dragnea.

Marian Fişcuci nu a făcut declaraţii când a ajuns la DNA

Acesta este cercetat într-o cauză pentru evaziune fiscală, după ce ar fi făcut mai multe tranzacţii ilegale cu utilaje agricole, prejudiciul adus statului fiind de 5,7 milioane de lei.

Procurorii nu au făcut precizări referitoare la dosarul în care a fost citat Marian Fişcuci. Omul de afaceri a fost administrator la Tel Drum, firmă despre care s-a speculat că ar avea legătură cu Liviu Dragnea. Preşedintele PSD a anunţat că luni se va prezenta la DNA.

"Nu este nicio surpriză. Am spus de la început că tot acel circ nu ar avea rost dacă eu nu aş fi chemat acolo. O să merg, sigur", a spus Dragnea, solicitat să comenteze informaţiile apărute în presă privind chemarea sa la DNA.

El a arătat că nu a fost citat pentru vineri, dar a menţionat că se va prezenta luni la DNA.

Întrebat despre ce dosar este vorba, Dragnea a replicat: "Ei, ce contează? Ca să fiu acolo".

De asemenea, întrebat în ce calitate a fost chemat, Dragnea a răspuns în aceeaşi notă ironică: "La mine cred că se trece în faza a doua, nu ne jucăm".

Chestionat despre posibilitatea începerea urmăririi penale, liderul PSD a răspuns: "S-ar putea să fie cam mult".

 

Etichete
Comenteaza