Minivacanța de Paște. Ce recomandări are MAE pentru cei care călătoresc în străinătate

Minivacanța de Paște. Ce recomandări are MAE pentru cei care călătoresc în străinătate

Ministerul Afacerilor Externe reia unele recomandări pentru cetăţenii români care îşi vor petrece perioada Paştelui în străinătate.

Astfel, ei sunt sfătuiţi ca, înainte de a planifica şi a face o deplasări, să se documenteze atent cu privire la condiţiile de intrare şi şedere din statul sau statele de tranzit sau destinaţie. Persoanele care călătoresc în Bulgaria sau Grecia trebuie să ia în calcul posibilitatea creşterii timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei, din cauza fluxului de turişti, dar şi posibilitatea apariţiei unor proteste spontane, care pot afecta traficul la frontieră.

Potrivit MAE, cetăţenii români sunt îndemnaţi să îşi pregătească din timp călătoria, luând în considerare următoarele recomandări cu caracter general:

- Să consulte, anterior deplasării, rubrica ”Sfaturi de călătorie” de pe pagina de internet a MAE, unde sunt puse la dispoziţie recomandări generale de călătorie, precum şi informaţii actualizate pentru fiecare stat;

- Să se asigure că documentul de călătorie este valabil pe toată durata şederii în străinătate;

- Să încheie o asigurare de călătorie;

 - Să îşi înregistreze prezenţa pe teritoriul statului de destinaţie, la cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular;

- Să aibă grijă în permanenţă de documentele de călătorie! Este indicat să păstreze documentele şi valorile personale în locuri sigure şi să nu le expună în mod vizibil, inclusiv în autovehicule;

- În cazul pierderii documentelor de călătorie, trebuie să contacteze cea mai apropiată reprezentanţă diplomatică a României în străinătate, pentru a declara pierderea acestora şi solicita eliberarea, în regim de urgenţă, a unor documente de călătorie provizorii;

- În situaţia furtului documentelor de călătorie româneşti, trebuie să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie pentru declararea furtului şi solicitarea eliberării unei adeverinţe în acest sens. Doar în baza declaraţiei de la poliţia locală, reprezentanţa diplomatică a României poate elibera documente temporare de călătorie;

- În cazul cetăţenilor români care se deplasează cu autovehiculul, este obligatoriu să deţină o asigurare internaţională pentru accidente, în termen de valabilitate;

- În cazul în care cetăţenii români călătoresc cu avionul, nu trebuie să îşi lase bagajele nesupravegheate şi nu trebuie să accepte să transporte pachete/bagaje ale altor persoane;

- Este recomandat să îşi rezerve cazarea direct pe pagina hotelului sau pe pagina agenţiilor de turism şi platformelor de rezervări acreditate;

- Este recomandat să evite implicarea în demonstraţii sau manifestări de stradă în statele vizitate;

- Este recomandat să urmărească pagina web a MAE şi paginile de pe conturile de socializare ale Departamentului Consular şi ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României, pentru sfaturi şi alte informaţii utile călătoriei.

Cetăţenilor români care călătoresc în sau tranzitează Republica Bulgaria, MAE le recomandă să ia în considerare posibilitatea creşterii timpilor de aşteptare în punctele terestre de trecere a frontierei la efectuarea controalelor specifice, în contextul unui aflux ridicat de turişti în această perioadă. Pentru ieşirea din România, cetăţenii români au la dispoziţie aplicaţia Poliţiei de Frontieră române (https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/) care oferă informaţii cu privire  la timpii de aşteptare în punctele de trecerea a frontierei. De asemenea, trebuie luată în calcul posibilitatea apariţiei unor acţiuni de protest spontane care pot afecta punctele comune de trecere a frontierei şi/sau drumurile şi pot duce la blocarea punctelor de trecere a frontierei.

Cetăţenilor români care călătoresc în Republica Elenă, MAE le recomandă să ia în calcul posibilitatea creşterii timpilor de aşteptare în punctele terestre de trecere a frontierei la efectuarea controalelor specifice, în contextul unui aflux ridicat de turişti în această perioadă, şi să aibă grijă în permanenţă de obiectele personale/documentele de călătorie, în special în zonele aglomerate/punctele turistice intens circulate.

MAE reaminteşte cetăţenilor români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă în străinătate, să contacteze ambasada sau consulatul României cel mai apropiat, prin intermediul telefonului de urgenţă, pentru a putea beneficia de asistenţă consulară de specialitate. Datele de contact ale misiunilor diplomatice/oficiilor consulare se regăsesc pe pagina web a Ministerului Afacerilor Externe.

Comenteaza