O femeie a murit după ce a fost prinsă între ușile unui tramvai și târâtă de vatmanul căruia nu i-a păsat de viața călătorilor

O femeie a murit după ce a fost prinsă între ușile unui tramvai și târâtă de vatmanul căruia nu i-a păsat de viața călătorilor
| Foto: .wikimedia.org

Incidentul a avut loc luni, 14 august, în jurul orei 14, în Arad. Femeia apucase să urce în tramvai căruciorul în care se afla fiica sa de 12 ani, cu dizabilități.

O femeie de 55 de ani din Arad a murit, după ce a fost prinsă și târâtă de un tramvai. Aceasta a urcat în tramvai căruciorul în care se afla fiica sa de 12 ani, cu dizabilități. Vatmanul a închis uşile fără să se asigure dacă au urcat toţi călătorii, înainte ca femeia să reușească și ea să urce, scrie Aradon. Femeia care a suferit multiple răni, după ce a fost târâtă de tramvai.

Vatmanul a oprit tramvaiul doar după ce călătorii au dat alarma. Directorul Companiei de Transport Public Arad a precizat pentru Jurnal arădean/Aradon, că femeia nu a căzut sub tramvai, ci a fost târâtă de tramvai.

Femeia a murit la spital, după câteva ore de la incident. Fata de 12 ani nu a fost rănită în urma accidentului. Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean au transmis că în accidentul de tramvai femeii care a fost preluată de echipajul medical i-a fost pus următorul diagnostic: hemopneumotorax drept, plagă laterocervical drept, multiple plăgi la membrele inferioare, conştientă. Aceasta a fost predată Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, unde ulterior a decedat.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, „la data de 14 august a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier. Din cercetări a reieșit că un bărbat de 31 de ani, din Arad, în timp ce conducea un tramvai pe Calea Aurel Vlaicu, a acroșat o femeie de 55 de ani. Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, decedând ulterior.

Testarea cu aparatul alcooltest a vatmanului a indicat că acesta nu se afla sub influența alcoolului. Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.” Poliția a anunțat că pe numele vatmanului, în vârstă de 31 de ani, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Şi în Cluj-Napoca călătorii se plâng adesea că mulţi şoferi CTP nu sunt atenţi la călătorii din mijloacele de transport public. Unii frânează brusc, iar nu odată s-a întâmplat ca oamenii să cadă şi chiar să aibă nevoie de îngrijiri medicale după ce s-au dezechilibrat în urma demarajelor în trombă. 

Alţi şoferi vorbesc la telefon în timp ce conduc sau au căştile în urechi, ceea ce arată că nu pot fi atenţi la ceea ce se întâmplă în mijlocul de transport. Iar în alte situaţii unii şoferi au permis cerşetorilor să îi agaseze pe cei din autobuze fără să îi dea jos din mijlocul de transport sau să cheme poliţia. 

Comenteaza