Ambasadorul Germaniei a anunţat că mai mulţi investitori nemţi vor sosi la Cluj în perioada următoare. Prezent la Cluj pentru întâlnirea tradiţională a oamenilor de afaceri de limbă germană din Transilvania de Nord, diplomatul a apreciat evoluţia oraşului din ultimii doi ani.
Poliţiştii români au accesat baza de date a Interpol cu autovehiculele furate, pe parcursul anului 2012, de 7,5 milioane de ori şi au localizat aproape 3.000 de maşini date în urmărire, a declarat, joi, secretarul general al Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale, Ronald Noble.
Şomajul din Spania a atins un nou maxim record în ultimele trei luni ale anului trecut, depăşind 26%, cu aproape 6 milioane de şomeri, după ce guvernul aflat la putere de un an a introdus cele mai dure măsuri de austeritate din istoria democratică a ţării, transmite Bloomberg.
Nivelul datoriilor publice se afla la limită cu mult înainte de apariţia crizei financiare globale, iar impactul îmbătrânirii populaţiei şi a unei economii mondiale interconectate necesită politici pe termen lung pentru a preveni înrăutăţirea condiţiilor de îndatorare, potrivit unui raport al companiei de consultanţă KPMG.
Slovenia era parţial paralizată, miercuri, de o grevă generală lansată la iniţiativa sindicatelor din administraţia publică, într-un moment în care acestă ţară din zona euro traversează o gravă criză politică, relatează AFP.
Proiectele a peste 300 de cercetători din 24 de ţări europene, printre care nu se numără niciunul din România, vor primi granturi în valoare totală de 680 milioane de euro din partea Consiliului European pentru Cercetare (CEC).
Trei români au murit arşi de vii, unul a fost rănit grav, unul uşor, iar altul a scăpat nevătămat, luni dimineaţa, într-o furgonetă, implicată într-un accident pe autostrada E40, către Loppem, în vestul Flandrei, relatează site-ul dh.be.
Un clujean editează în America „Gândacul de Colorado", o revistă lunară a românilor de pretutindeni, un ziar editat în statul Colorado, în Statele Unite.
Preşedintele Barack Obama a lansat luni un apel la unitate în acţiune pentru consolidarea libertăţilor şi drepturilor Statelor Unite, după ce a depus jurământul pentru un al doilea mandat în faţa a aproximativ un milion de persoane entuziasmate reunite la Washington, relatează AFP.
Recomandări: