Video PANICĂ într-un autobuz! Mașina cu 25 de pasageri a luat foc în mers

PANICĂ într-un autobuz! Mașina cu 25 de pasageri a luat foc în mers
| Foto: digi24.ro

La scurt timp după ce a plecat dintr-o stație, șoferul a văzut partea din spate a autobuzului arzând.

Incidentul a avut loc la Galați. Autobuzul a luat foc în mers, în timp ce în interior se aflau zeci de persoane. Șoferul a oprit imediat mașina, iar călătorii au coborât teferi. 

"A fost o intervenție foarte rapidă, punctul de lucru se afla undeva la 200-300 de metri de locul incendiului. Din relatarea șoferului, în câteva minute, în timp ce se autoevacuau persoanele, autobuzul a fost cuprins de flăcări, ceea ce ne conduce la ipoteza ca a fost și de natură electrică incendiul. Prima dată s-a simțit fum de la compartimentul motor și s-a propagat la întreg autobuzul. În momentul în care a ajuns primul echipaj, autobuzul era cuprins în totalitate de flacări.

"Două echipaje au ajuns la fața locului, dar prima intervenție a fost făcuta de subunitatea din apropiere. La fața locului s-a deplasat și o ambulanță, conform procedurii, dar nu a fost nicio persoană ranita și nu au necesitat îngrijiri medicale", a precizat la Digi24 Eugen Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Galați. 

La fața locului au ajuns două autospeciale ale pompierilor care au stins focul. Totuși, autobuzul a ars în totalitate, cauza probabilă fiind un scurtcircuit la motor.

 

Etichete
Comenteaza