Pompierii români, din nou în misiune în Grecia. Vor ajuta la monitorizarea incendiilor

Pompierii români, din nou în misiune în Grecia. Vor ajuta la monitorizarea incendiilor

40 de pompieri a plecat în Grecia pentru schimbarea efectivelor care, în ultimele două săptămâni, au sprijinit autorităţile elene prin activităţi de monitorizare a zonelor cu risc de incendiu din estul Atenei.

Un contingent format din 40 de pompieri a plecat în Grecia pentru schimbarea efectivelor care, în ultimele două săptămâni, au sprijinit autorităţile elene prin activităţi de monitorizare a zonelor cu risc de incendiu din estul Atenei.

"Primul contingent, care însumează tot 40 de pompieri, se va întoarce în ţară după ce va preda colegilor din cel de-al doilea schimb cele opt autospeciale dislocate pe teritoriul elen - trei autospeciale de stingere a incendiilor de pădure, o cisternă, o autospecială de stingere de capacitate 10.000 l, un microbuz şi două autospeciale de primă intervenţie şi comandă, astfel încât să fie asigurată continuitatea acţiunilor în cazul producerii unor situaţii care necesită intervenţia echipajelor noastre", informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

În ultimele 15 zile, cei 40 de pompieri aflaţi în Grecia s-au familiarizat cu terenul şi condiţiile specifice intervenţiilor, efectuând patrule în zonele cu risc de incendiu. În perioada misiunii de sprijin nu au fost înregistrate incendii de amploare în zonele din estul Atenei.

În perioada 1 iulie - 1 august, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, participă cu un modul naţional specializat de stins incendii de pădure organizat de Direcţia Generală Protecţie Civilă Europeană şi Operaţiuni de Ajutor Umanitar - DG ECHO, în vederea consolidării rezilienţei autorităţilor elene în gestionarea acestui tip de risc.

Comenteaza