Prinţul Charles, în vizită miercuri în România

Prinţul Charles, în vizită miercuri în România
| Foto: https://editiadedimineata.ro

Moştenitorul Coroanei britanice, Prințul Chearles, vine în România, unde va fi primit la Palatul Elisabeta de MS Margareta și la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis. 

Prinţul Charles al Marii Britanii vine în vizită în România, miercuri. Se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, la ora 14.45.

Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Consort îl vor primi, miercuri, la Palatul Elisabeta pe Alteţa Sa Regală Prinţul de Wales, aflat într-o nouă vizită în ţara noastră, anunţă Biroul de presă al Casei Majestăţii Sale Custodelui Coroanei, scrie editiadedimineata.ro

Tot miercuri, Prințul Charles va vizita centrul pentru refugiaţi ucraineni organizat la Romexpo, unde va fi însoţit de Majestatea Sa Margareta.

Moştenitorul Coroanei britanice este prezent, din 1998 încoace, aproape în fiecare an în ţara noastră, iar în Marea Britanie, Familia Regală a României participă anual la vizite publice sau oficiale.

Prinţul Charles deţine două proprietăţi în România: una în Valea Zălanului (judeţul Covasna), care este deschisă turiştilor, şi o alta în satul Viscri (judeţul Braşov). Prinţul de Wales a vizitat Palatul Elisabeta în anii 2011, 2016, 2017 şi 2018.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza