Și-a ținut fetița de 4 ani închisă în beci pentru a nu o înapoia mamei. Când au intervenit mascaţii era înarmat cu un topor

Și-a ținut fetița de 4 ani închisă în beci pentru a nu o înapoia mamei. Când au intervenit mascaţii era înarmat cu un topor
| Foto: Poliţia Română

Poliţiştii din Neamţ au fost sesizaţi duminică, prin apel la „112”, de către o femeie din Răucești cu privire la faptul că, fostul soț ar fi refuzat să îi înapoieze fetiţa de 4 ani şi 9 luni, conform programului de vizită.

În seara de 26 martie, poliţiştii au fost sesizaţi, prin apel la „112”, de către o femeie de 43 de ani, din Răucești, cu privire la faptul că în aceeași zi, fostul soț (de 64 de ani) ar fi refuzat să înapoieze o minoră, de 4 ani și 9 luni, conform programului de vizită stabilit de Judecătoria Piatra-Neamț, a relatat stiri-neamt.ro

Polițiștii s-au deplasat la imobilul bărbatului, din localitatea Săvinești. Acesta ar fi adresat amenințări de natură a produce o stare de temere, cu privire la securitatea minorei. La fața locului, au fost direcționate şi echipe de intervenție formate din poliţişti, luptători și negociator din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Neamț, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. 

În imobilul în cauză se afla bărbatul de 64 de ani care, împreună cu un alt bărbat de 90 de ani, adresa amenințări folosindu-se de un topor. Mascaţii au intervenit în forță, găsind copila în subsolul imobilului, împreună cu concubina (în vârstă de 32 de ani) a bărbatului de 64 de ani.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal, în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, pentru stabilizarea cauzelor și condițiilor în care s-a produs acest eveniment, a mai transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Comenteaza