Foto Stație electrică ridicată... pe pustie, fără drum de acces. Comuna din Transilvania, de haiul lumii pe pagina Duhul Răutăților: ”Probabil au vaci electrice”
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 11:08
- Stiri nationale
- Ascultă știrea
O stație de încărcare electrică la care nu pot ajunge maşinile este amplasată în mijlocul unui imaș într-o comună din Transilvania, departe de zona centrală a localității și fără drum de acces. Cum explică primarul PNL investiția cu bani din PNRR.
Peste 100.000 de euroau fost cheltuiți într-o comună din Maramureș pentru construirea unei stații electrice în mijlocul unui... imaș. Nu în centrul satului, nu lângă drumul județean, ci tocmai în mijlocul pustietății. Stația este funcțională, însă nu există drum de acces la ea, notează vasiledale.ro.
Primarul PNL din Săcălășeni, județul Maramureș are și explicații pentru această poveste. 1.352.000 de lei au fost banii primiți prin PNRR pentru realizarea celor două stații dar și a unei piste de biciclete. Bani europeni. Primarul recunoaște că nu totul este perfect, dar zona unde acum este imașul comunal se va dezvolta.
”Noi în Săcălășeni avem două locații de încărcare, una aici vis-a-vis de primărie și cea de-a doua în zona Europa, zonă care urmează să se dezvolte. Avem proiecte importante acolo, autorizații de construire și terenuri concesionate. Este singura zonă în care comuna poate să se dezvolte. Avem proiecte în derulare, proiecte care le-am făcut atât privat, cât și administrația publică. Ori acea zonă a fost izolată cu ani în urmă până s-a făcut acel drum asfaltat, s-a realizat pista de bicicletă, acolo este o zonă industrială, care se dezvoltă și este zonă de agrement a comunei.
Acolo avem și câteva plantații. Acolo sunt 200 hectare ale comunei care trebuie puse în valoare pentru că partea de pășunat și alte activități s-a cam încheiat în apropierea reședinței de județ. Iar realizarea acestor stații de încărcare s-a făcut pentru că acolo am avut un post trafo care putea să asigure capacitatea sau necesarul de energie electrică pentru o stație de încărcare”, a declarat Emilian Pop, primarul comunei Săcălășeni.
”Când începi un lucru, nu totul este perfect. În zona aceea urmează să se construiască niște făbricuțe, acum suntem în discuții cu mai mulți investitor. Se poate arăta cu degetul la orice, dar ideea este de a face sau de nu face. Noi am ales varianta de a face și am făcut. Vom discuta peste timp dacă și-a avut sau nu rostul. Dacă vreți să comparați, uitați-vă că nici la stația electrică din centrul comunei nu este mare aglomerație. Mașini electrice în comună sunt vreo 50, din care primăria are 5 mașini”, a continuat Emilian Pop, primarul comunei Săcălășeni.
Între timp, în mediul online maramureșenii glumesc despre această investiție. Ea este comparată cu o pistă de aterizare pentru navele extraterestre (foto AI). Iată o parte din ele postate pe pagina de Facebook Duhul Răutăților:
- Statie de încărcare pentru beliscopter electric.
- Acolo este și un hangar și o pistă pentru avioane ușoare.
- Aici aterizează extratereștrii să se alimenteze! Nah să moară de ciudă invidioșii!
- Domnul primar are Avioane Electrice nu le vezi.
- Înapoiaților ! Obiectiv turistic.Ce n-ați înțeles.
- Nu are cum... Ceva pamflet, nu?!
- E stația lui Becali când e în vizită la oi
- Probabil au vaci electrice.
- Trăiască fondurile europene!
- De unde au tras curentul la statie?
- Din tarlaua de cartofi conectați în serie...atunci când se fac cartofii pe câmp...sau din arderea gazelor evacuate de oile ciobanilor au produs curent electric BIO
- Da da, in serie curge cel mai bine, banul public... stiti vorba aia "daca nu curge, picura".

















