Update Tânără, filmată cum înțepa prezervativele dintr-un supermarket. Le-a pus înapoi pe raft

Tânără, filmată cum înțepa prezervativele dintr-un supermarket. Le-a pus înapoi pe raft
| Foto: captura video

O tânără s-a filmat în timp ce înțepa prezervativele dintr-un supermarket, apoi le-a pus înapoi pe raft.

Tânăra a postat imaginile pe un cont de TikTok. Pe filmare se vede cum fata, aflată pe un raion al unui supermarket, are o cutie în mână din care scoate un prezervativ, îl înțeapă cu un ac de siguranță și îl bagă înapoi spunând “unul din trei, care sunt șansele”. Apoi fata merge către casele de marcat unde pune cutia de prezervative înapoi pe raft, scrie ziarul Incomod.

Din imagini reiese că totul s-a întâmplat într-un supermarket Auchan, dar nu este clar în ce oraș. Mai jos puteți vedea imaginile:

Reacția Auchan

Retailerul Auchan a trimis pe adresa ZIUA de CLUJ o reacție în urma publicării informației:

"Imediat după primirea informației a fost transmisă o alertă internă în toate magazinele pentru verificarea suplimentară, cu maximă atenție, a integrității ambalajelor la vânzarea acestor produse. De asemenea, am realizat controlul tuturor produselor expuse la raft din categoria respectivă, în magazinul din Sibiu, în care a fost făcută filmarea. Am adăugat și mai multe afișe prin care rugăm clienții să anunțe angajații dacă găsesc un produs cu ambalaj deteriorat.

Probabilitatea ca produsul să fi ieșit din magazin este foarte scăzută, deoarece atât casierii noștri, cât și clienții, sunt atenți la integritatea ambalajului produselor, în general, iar în cazul de față, specificul produsului face ca el să nu fie cumpărat dacă ambalajul este desigilat sau deteriorat. De altfel, la nivelul unui an, am casat cutii deteriorate de prezervative în valoare de peste 100.000 de lei.

Suntem consternați că cineva a putut avea o astfel de idee, doar pentru a face audiență, și vă asigurăm că am demarat toate procedurile legale în acest sens. Siguranța și încrederea clienților sunt esențiale pentru noi, nu ne putem juca."

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza