Tanczos Barna vrea să permită uciderea a 486 de urși prin intermediul unui ordin de ministru

Tanczos Barna vrea să permită uciderea a 486 de urși prin intermediul unui ordin de ministru
| Foto: captura video - Romsilva

Proiectul de Ordin privind aprobarea nivelului de prevenţie şi de intervenţie pentru prevenirea pagubelor şi a accidentelor produse de specia urs (Ursus arctos), pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului a stârnit reacția ONG-urilor de mediu. 

O scrisoare deschisă a fost transmisă ministrului mediu de Agent Green în care critică punct cu punct aspectele problematice din proiectul de ordin de la Ministerul Mediului aflat în stare de proiect care proiect prevede uciderea a 486 de urși în România. 

”Organizația nu susține măsura letală sub nicio formă. Urșii habituați care care fac probleme sunt rezultatul proastelor politici publice și nu poartă nicio vină. Nu este corect din punct de vedere moral să fie uciși. Este datoria ministerului mediului să le asigure o viață în demnitate în sanctuare realizate și întreținute de statul român. Iar celor nehabituați trebuie să le garanteze un habitat sănătos care trebuie exins progresiv.

În prezent acesta este degradat și limitat la câteva zone montane unde specia este refugiată și nu în largul său. Ministerul trebuie să repare de urgență reputația ursului la cărui persecuție a contribuit prin proaste politici și declarații alarmiste de rea-credință. În viitoarele politici publice, ministerul trebuie să ia în calcul schimbările climatice care impactează negativ și accelerat populația de urs brun”, se arată în mesajul ONG-ului transmis către Ministerul Mediului. 

”Domnule Tanczos Barna, ministru,

Considerăm că proiectul de ordin pe care l-ați supus dezbaterii publice conține erori crase din punct de vedere legal, științific și moral de la prima până la ultima pagină și vă solicităm să îl retrageți imediat. Face de rușine instituția care se numește ”ministerul mediului”. 

(...) Proiectul nu are o metodologie serioasă, iar durata colectării datelor indică mai degrabă că ați v-ați scos sporadic echipa la picnic cu niște organizatori de vânătoare de trofee pentru a negocia la telefon cu fondurile de vânătoare prețul și șpaga pentru fiecare execuție de urs. Proiectul nu abordează cauza problemei ci doar efectul acesteia.

În forma supusă dezbaterii, proiectul va amplifica în mod cert problema. Adică mai multe conflicte om-urs, mai multe pagube, pierderi de vieți și destructurarea populației de urs. Și cel mai grav, la finalul lecturii proiectului de ordin am realizat că ceea ce Dvs numiți studiu pentru justificarea uciderii planificate a 486 de urși nu prezintă sub nicio formă impactul asupra populației de urs brun.

Intenția Dumneavoastră de a favoriza industria vânătorii de trofee în detrimentul populației de urs brun este evidentă pe parcursul întregului ordin”, îi transmit ministrului cei de la Agent Green. 

Comenteaza