Teste de rachetă în Rusia: ”Aceste sisteme sunt menite să aducă lovituri masive unui eventual inamic”

Teste de rachetă în Rusia: ”Aceste sisteme sunt menite să aducă lovituri masive unui eventual inamic”
Rusia efectuează miercuri importante teste de rachetă pentru care au fost mobilizaţi aproximativ 800 de militari în sudul ţării, la câteva sute de kilometri de Ucraina, a anunţat un purtător de cuvânt militar.

"Astăzi vor fi aproximativ 20 de lansări de rachete S-300 şi S-400", a precizat colonelul Igor Klimov, citat de agenţia Interfax. Astfel de sisteme de apărare antiaeriană şi antirachetă sunt menite să "aducă lovituri masive unui eventual inamic şi să elimine obiective la joasă şi înaltă altitudine, precum şi obiective balistice", a explicat el.

Aceste teste sunt realizate la baza Aşuluk, în regiunea Astrahan, nu departe de frontiera cu Kazahstanul, la câţiva kilometri est de frontiera ucraineană.

Aceste manevre, care trebuie să permită simularea ripostei în caz de atac aerian, implică 800 de militari, potrivit colonelului Klimov.

Rachetele testate sunt diferite de Buk, cea care potrivit experţilor ar fi la originea prăbuşirii zborului MH17 al Malaysia Airlines la 17 iulie cu 298 de persoane la bord. Occidentalii şi Kievul acuză Rusia că a furnizat astfel de rachete rebelilor.

Rusia şi-a multiplicat exerciţiile militare în ultimele luni în timp ce luptele care au loc de patru luni se intensifică în estul Ucrainei între forţele ucraiene şi separatiştii proruşi, inclusiv în apropierea frontierei dintre cele două ţări.

NATO a apreciat la începutul lui august că numărul militarilor ruşi mobilizaţi la frontieră a trecut de la 12.000 la 20.000 în trei săptămâni.

 

Etichete
Comenteaza