Naționala de tineret a debutat cu o remiză la Campionatul European

Naționala de tineret a debutat cu o remiză la Campionatul European
| Foto: facebook.com/NationalaRomanieiOfficial

“Micii tricolori” au obținut doar un rezultat de egalitate în fața Olandei, scor 1-1, în primul meci de la turneul final U21.

România a început curajos partida, iar Moruțan a semnat prima ocazie, în minutul 4, când a trimis puțin pe lângă poartă. Replica olandezilor a venit patru minute mai târziu, la lovitura de cap a lui De Wit, care a ocolit poarta lui Vlad. Totuși, după ce primul sfert de oră al meciului s-a scurs, Olanda nu a mai ratat ținta, iar Schuurs a înscris în urma unui corner (16).

Răspunsul “micilor tricolori” nu s-a lăsat așteptat, iar în minutul 20, Ciobanu a trimis superb din lovitură liberă, fără șanse pentru Scherpen, și a restabilit egalitatea. Olandezii au dominat categoric jocul în prima parte, în timp ce jucătorii pregătiți de Adrian Mutu au încercat să facă pressing avansat și să blocheze rapid construcția adversarului. Astfel, după 45 de minute, scorul era 1-1.

La revenirea de la cabine, românii au intrat și mai concentrați în teren și au încercat să avanseze spre careul advers. Totuși, tot olandezii au fost cei care au dominat la capitolul posesie, în timp “micii tricolori” au blocat bine spațiile și au încercat să dea lovitura pe contraatac.

Prima mare ocazie a reprizei a venit în minutul 63, când Koopmeiners a șutat puternic din afara careului, însă Vlad a fost pe fază și a respsins acrobatic. Reacția României a venit trei minute mai târziu, la o schemă bine executată de elevii lui Mutu, Alex Pașcanu a fost aproape de gol, dar Scherpen a respins norocos (66).

Românii au forțat în ultimele 10 minute de joc și și-au înghesuit adversarii în apropierea careului. Ciobanu a încercat din nou să surprindă din lovitură liberă, însă goalkeeper-ul olandez a reținut în doi timpi (81). Majoritatea centrărilor l-au căutat pe Adrian Petre, însă balonul a ajuns greu la atacantul legitimat la UTA.

Itu putea fi eroul naționalei de tineret, însă a șutat slab din marginea careului, în prelungiri, în timp ce Ciobanu a trecut puțin pe lângă gol. Totuși, partida dintre România și Olanda s-a încheiat la egalitate, 1-1.

Echipe de start:

România U21: Vlad - Haruț, Ciobotariu, Pașcanu, Boboc - Olaru, M. Marin - Ciobanu, Moruțan (Itu ‘88), Mățan (Oaidă ‘72) - G. Ganea (Ad. Petre ‘80)

Olanda U21: Scherpen - Zeefuik, Schuurs, Teze, Bakker - Reis, De Wit, Koopmeiners – Lang (Brobbey ‘80), Boadu (Gakpo ‘64), P. Kluivert

Comenteaza