Noi cazuri de infecţie cu virusul West Nile

Noi cazuri de infecţie cu virusul West Nile

Alte două cazuri de infecţie cu virusul West Nile au fost înregistrate în România.  În urmă cu o două săptămâni, o persoană infectată a decedat.

Noile cazuri au fost raportate în București și în Giurgiu. Sunt șapte cazuri confirmate în perioada 7 iunie - 15 septembrie, iar o persoană dintre cele infectate a decedat.

"De la începutul supravegherii infecţiei cu virusul West Nile (07.06.2021) până la data de 15.09.2021 s-au înregistrat 7 cazuri de infecţie cu virusul West Nile, din care la un caz a survenit decesul. (...) În funcţie de unitatea teritorială de expunere, cazurile s-au înregistrat în judeţele: Bacău (1 caz), Olt (1 caz), Dolj (1 caz), Giurgiu (1 caz) şi în Bucureşti (3 cazuri)", se arată în informare.

INSP face următoarele recomandări populaţiei:

  • să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi;
  • să utilizeze substanţe chimice repelente împotriva ţânţarilor;
  • să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă (prin plase de protecţie la ferestre);
  • să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei;
  • să îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer din gospodărie.
Comenteaza