Noi detalii despre Winners Open 2021: “Lucrăm de un an de zile cu WTA la acest proiect”

Noi detalii despre Winners Open 2021: “Lucrăm de un an de zile cu WTA la acest proiect”

Directorul competiției, Patrick Ciorcilă, a vorbit din nou despre cel mai important turneu de tenis din România, care urmează să aibă loc la Cluj-Napoca în perioada 1-8 august.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Winners Open 2021 reprezintă cea mai importantă competiție de tenis care va avea loc în România. Turneul WTA 250 se va disputa la Cluj-Napoca și ar putea atrage nume importante din ierarhia mondială. Directorul turneului, Patrick Ciorcilă a dezvăluit modul în care a fost aleasă locația și a discutat despre facilitățile pe care le vor avea sportivii.

“Cred că pe toată lumea a luat prin surprindere, însă noi lucrăm de un an de zile cu WTA la acest proiect. E un proces complicat, la început nu am avut mari speranțe. Dar acum am reușit să facem acest lucru extraordinar, a durat foarte mult, dar pentru România e un lucru extraordinar că revine acest turneu.

La Cluj avem cea mai bună infrastructură din țară, aici avem Winners Sports Club unde toate facilitățile sunt perfecte pentru un turneu de asemenea anvergură. Sunt opt terenuri de tine, terenuri de fotbal, putem instala inclusiv tribune, e și un restaurant de 300 de locuri și pentru jucători sunt condițiile necesare. Clujul e cel mai deschis în acest moment pentru asemenea evenimente, autoritățile locale sunt alături de noi. Cred că e cel mai potrivit loc din România și sper să fie un motor pentru toată țara.

Anul trecut eram în mijlocul pandemiei. Nu am putut să organizăm Sports Festival și atunci am căutat alternative. Așa am pornit Winners Open, să dăm un refresh lumii evenimentelor din România. A fost un real succes, au fost toate jucătoarele românce de top, am pus la bătaie premii importante. Nu a fost un turneu oficial, dar a contat și reușim să facem o tradiție.

Federația Română de Tenis este în primul rând partener al acestui turneu alături de noi. A contat sprijinul lor în negocierile cu WTA, cei de la Federației ne-au validat în fața celor de la WTA pentru că ei au un background. A ajutat foarte mult trecutul pe care Clujul îl are în organizarea meciurilor de Fed Cup și Cupa Davis, cumva nu au venit pe un tărâm total necunoscut”, a spus Patrick Ciorcilă la GSP.

Directorul turneului a explicat și modul în care a fost aleasă dată pentru competiție și a dezvăluit data la care va fi prezentată lista finală cu jucătoarele care vor participa la Winners Open 2021.

“Cea mai bună poziție pentru un turneu pe zgură este înainte de Roland Garros. În 1 august suntem cumva între sezonul de iarbă și cel de hard. Avem și Olimpiada înainte, dar am avut două alternative, să avem turneul la început de august sau început de mai.

Pentru un turneu pe zgură era mai bine în luna mai, însă clima din Cluj nu e potrivită. Avem experiență cu turnee mai mici în acea perioadă și plouă non-stop. În plus, nu aveam nicio reglementare clară prin care puteam avea spectatori, era puțin compromis impactul acestui turneu.

Jucătoarele încep să se înscrie după ce e anunțat turneul, iar lista se încheie la 20 iunie. Atunci vom avea în proporție de 80-90% lista pregătită. Nu am vorbit cu Simona Halep, însă realist vorbind, șansele ca ea să participe sunt mici. Are Olimpiada în 23 iulie, principalul obiectiv al anului este o medalie olimpică. Jocurile Olimpice se termină la o zi înainte de începerea turneului și după începe sezonul de hard. Dacă va dori să vină noi o așteptăm cu drag, dacă nu va putea avem atât de multe jucătoare românce în top.

Ne așteptăm să avem câteva sportive din topul WTA. La Olimpiadă pot participa doar două jucătoare din fiecare țară. De exemplu, Cehia cred că are în Top 30 patru jucătoare. Primele două merg la Olimpiadă, celelalte două ar putea veni la acest turneu. Sunt foarte multe jucătoare ce nu vor avea alternative. E singurul turneu din Europa la acea dată, iar jucătoarele care preferă zgura vor putea veni doar aici.

Există pe tabloul principal la fiecare turneu două wild-carduri, în mod normal. Totuși, există alte două care se numesc Top 20 wild-card. Dacă o jucătoare din Top 20 anunță cu până la trei zile înaintea turneului că vrea un wild-card, tu ești obligat să îl acorzi, iar ultima jucătoare acceptată pe tabloul principal va cădea în calificări”, a declarat Ciorcilă.

“Suntem pregătiți pentru orice scenariu, dar nu vrem să ne gândim la un scenariu fără spectatori pentru că ar fi mare păcat. La cum arată lucurile acum, cred că vor urma anumite relaxări, suntem convinși că vom avea spectatori, însă nu putem spune câți deoarece nu avem reglementări clare. Noi vrem să fie cât mai mulți posibil.

Cei de la WTA impun reguli foarte stricte. Astăzi voi discuta cu cei de la WTA și sunt interesat dacă vor relaxa măsurile până în luna august, dacă și legislația din România va permite sau vor fi păstrate. În acest moment, jucătorii au voie doar la club și la hotel, sunt testați o dată la 48 de ore”, a explicat directorul Winners Open. 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza