Noi dotări medicale pentru un spital din județul Cluj
- Scris de Sergiu Vlăgea
- azi, 13:22
- Sănătate
- Ascultă știrea
Consiliul Județean Cluj a finanțat achiziționarea unor noi echipamente medicale pentru Spitalul Municipal Gherla.
Este vorba despre un analizor automat de microbiologie și un scaun de examinare pentru uroflowmetrie.
„Ne dorim să oferim clujenilor un acces rapid și facil la serviciile medicale de care au nevoie, cât mai aproape de casă, cu costuri reduse de timp și bani. Investițiile noastre în infrastructura sanitară continuă, atât în ceea ce privește unitățile medicale din subordinea forului administrativ județean, cât și spitalele subordonate altor entități locale ori centrale, cum este și cazul spitalului din Gherla”, a afirmat liderul CJ Cluj, Alin Tișe.
Finanțate integral din bugetul propriu al Consiliului Județean Cluj, dotările au o valoare de 199.127,28 de lei. Analizorul automat de microbiologie este utilizat în cadrul Laboratorului de Analize Medicale al unității sanitare, iar scaunul de examinare pentru uroflowmetrie este folosit în Cabinetul de Urologie din Ambulatoriul Integrat al Spitalului Municipal Gherla.











