Noiembrie, luna de luptă împotriva cancerului pulmonar/ 9 din 10 pacienți tratați la IOCN, diagnosticați în stadii avansate

Noiembrie, luna de luptă împotriva cancerului pulmonar/ 9 din 10 pacienți tratați la IOCN, diagnosticați în stadii avansate

Clădirea Institutului Oncologic din Cluj-Napoca va fi iluminată, joi, în alb, în cadrul unei acțiuni de conștientizare cu privire la cancerul pulmonar. 

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca (IOCN), Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) și MSD România organizează astăzi, 25 noiembrie, iluminarea în alb a clădirii Institutului Oncologic din Cluj Napoca în cadrul unei acțiuni de conștientizare cu privire la cancerul pulmonar. Inițiativa, parte a campaniei europene “Mergeți la control” lansată de Lung Cancer Europe, marchează Luna de luptă împotriva cancerului pulmonar, atrăgând atenția asupra importanței depistării timpurii a acestui tip de cancer. 

Cancerul bronhopulmonar reprezintă o problemă majoră de sănătate publică în lume și în România, unde cu 12122 cazuri noi (reprezentând 12,3% din toate cancerele la ambele sexe) ocupă locul al doilea ca frecvență, conform Globocan 20201. Mai grav, cancerul bronhopulmonar continuă să fie prima cauză de mortalitate oncologică (10779 decese, 19,8% din toate cancerele). Implementarea unui control mai eficace al bolii poate contribui la creșterea ratei de supraviețuire la 5 ani pentru pacienții cu cancer pulmonar și în România.  Un control al bolii presupune: creșterea gradului de conștientizare asupra prevenției cancerului, inclusiv combaterea fumatului, interventii de screening și diagnosticare precoce, un traseu diagnostic clar si rapid al pacientului, îngrijiri de calitate și, nu în ultimul rând, accesul la imunoterapii și alte tratamente inovatoare. 

„În regiunea de nord-vest a țării, inclusiv în județul Cluj, se înregistrează în ultimii ani una din cele mai ridicate rate de incidență a cancerului pulmonar, lucru care face necesară o colaborare mai strânsă între asociațiile de pacienți, instituțiile medicale și autoritățile locale atât în ceea ce privește informarea și educarea cu privire la simptomele cancerului pulmonar, cât și în sfera depistării precoce, a diagnosticului și a tratamentului.” afirmă Cezar Irimia, Președintele FABC.

„La Institutul Oncologic "Prof. Dr. Ion Chiricuță", în perioada 2016-2020, au fost înregistrați și tratați 1893 pacienți noi cu cancer pulmonar. Față de 2020, primul an al pandemiei, în care numărul cazurilor a fost cu 105 mai mic decât în anul precedent din cauza neprezentării la medic a pacienților, în primele 10 luni din 2021 au fost înregistrați 333 pacienți noi, estimându-se circa 400 pacienți noi cu cancer pulmonar până la sfârșitul anului. Acest lucru semnifică o revenire la ritmul ascendent de diagnostic și tratament dinaintea pandemiei.” menționează dr. Cătălin Vlad, Director General, IOCN.

Depistarea precoce a cancerului pulmonar poate crește semnificativ șansele de supraviețuire și poate îmbunătăți calitatea vieții pacienților

“Din păcate, mulți oameni sunt rezervați să-și consulte medicul de familie atunci când „doar tușesc”, însă o tuse persistentă ar putea fi totuși un semn al unei boli pulmonare grave, precum cancerul pulmonar. Este important să nu ignorăm acest simptom și să discutăm cu medicul, întrucât oricine poate face facer pulmonar”, afirmă Cezar Irimia. Alte simptome asociate acestei afecțiuni sunt: respirația  îngreunată, tusea cu sânge (hemoptizie), durerea persistentă în piept sau umăr, infecțiile pulmonare repetate, senzație de oboseală sau slăbiciune, pierderea rapidă în greutate.

În cadrul comisiei comisiei multidisciplinare de tumori toracice din cadrul IOCN, cele mai frecvente tipuri histologice discutate pentru decizie terapeutică au fost adenocarcinomul (48%), urmat de carcinoamele scuamoase (35%) și carcinoamele cu celule mici (13%). În ceea ce privește repartiția stadială a cazurilor discutate predomină stadiul IV (metastatic) - 70%, urmat de stadiul III (avansat locoregional) – 24% și stadiile localizate (II – 4%, I – 2%).

România se află pe un nedorit loc doi în UE atât pentru incidență cât și pentru mortalitate la bărbații sub 70 de ani. Riscul de boală crește în general cu vârsta, fiind mai mare mai ales după vârsta de 55 de ani, însa boala nu ocolește adulții mai tineri. Îmbolnăvirile survenite la bărbați sunt de aproape 3 ori mai numeroase decât la femei. Deși fumatul este principalul factor de risc incriminat în apariția cancerului pulmonar, aproximativ 1 din 4 pacienți cu cancer pulmonar nu au fumat niciodată. Alți factori de risc asociați bolii sunt expunerea la radon, la unele noxe chimice cu potential cancerigen precum azbestul sau arsenicul, agenţii poluanţi din mediu inconjurator, fumatul pasiv, unele boli pulmonare pre-existente sau un istoric familial de tumori pulmonare.

Stigmatizarea în cancerul pulmonar are impact asupra vieții calității pacienților

Asocierea cancerului pulmonar cu fumatul duce la stigmatizare și autostigmatizare, cu efect asupra calității vieții pacientului. Pentru a susține pacienții cu cancer pulmonar, FABC, IOCN și MSD România au dedicat acestei tematici un episod din podcastul de psiho-oncologie “Gânduri și emoții în traseul oncologic”.

“De unde vine stigmatul in cancerului pulmonar? Oamenii tind să creadă că boala este o consecință directă a fumatului excesiv, ceea ce nu este neaparat adevărat în toate cazurile. Aproape 25% dintre cancerele pulmonare nu au legătură cu fumatul. Nu putem schimba trecutul, dar avem în mâini ziua de astăzi. Există cercetării și metaanalize care arată faptul că intervențiile psiho-oncologice reduc semnificativ distresul, favorizează starea de bine, diminuează depresia și anxietatea și îmbunătățesc calitatea vieții. Mai mult decât atât un studiu de referință a demonstrat că asistența psiho-oncologică suportivă ar putea influența supraviețuirea la pacienții cu cancer pulmonar”, afirmă dr. Florina Pop, psiholog clinician principal la IOCN.

Conceput de dr. Florina Pop, podcastul abordează în 8 episoade cele mai comune provocări și teme de îngrijorare resimțite de către pacienți și de familiile acestora în fiecare etapă prin care trec de la confirmarea diagnosticului de cancer la tratament și supraviețuire. Podcastul este disponibil gratuit pe platforma onco-plan.ro.

Comenteaza