O lună până la inaugurarea Aeroportului Internațional Brașov / Concurență sau NU pentru Aeroportul din Cluj? Ce spune Ciceo

O lună până la inaugurarea Aeroportului Internațional Brașov / Concurență sau NU pentru Aeroportul din Cluj? Ce spune Ciceo
| Foto: Facebook.com/BrasovAirport

Pregătirile pentru deschiderea Aeroportului din Brașov sunt pe ultima sută de metri. Consiliul Județean va organiza în 10-11 iunie 2023 „Zilele porților deschise” la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, iar zborul de inaugurare va avea loc pe 15 iunie.

Potrivit presei locale din Brașov, la evenimentul „Zilele porților deschise” vor fi show-uri aviatice, concerte, puncte de de alimentație publică și tururi ghidate în Terminal și alte zone ale aeroportului.

Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav are stabilite indicativele de identificare. De la Ministerul Transporturilor a obţinut codul ICAO – LRBV, iar codul IATA al aerogării, convenit de conducerea Regiei Autonome „AIBG” cu conducerea CJ Braşov, este BSM.

Zbor inaugural cu oficiali aduși de la București 

În data 15 iunie este programat și zborul de inaugurare. Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, are în plan o cursă TAROM București – Brașov și retur, pasageri urmând a fi oficialii care, de-a lungul timpului, au contribuit la realizarea aeroportului.

Deocamdată așteptăm o ofertă de preț de la TAROM”, a spus Veștea, conform brasovmetropolitan.ro.

Inițial, planul administrației județene era ca zborul inaugural să fie o cursă TAROM Brașov – Bruxelles. În aceeași zi, va fi operat și primul zbor de linie, Nurnberg – Braşov.

Cum se vede de la Cluj deschiderea unui nou Aeroport în Transilvania

ZIUA de CLUJ a stat de vorbă cu directorul general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, David Ciceo, care este și președintele Asociației Aeroporturilor din România (AAR), pe marginea acestui subiect.

„Este un eveniment important pentru că este un aeroport nou. Traficul aerian în România va crește. Anul trecut au fost 21 de milioane de pasageri, iar anul acesta ne așteptăm să depășească 25 de milioane. Cel mai important este că în 2040, în România, vom avea aproximativ 45 de milioane de pasgeri. Așadar, se va dubla traficul. Aeroportul din Brașov va fi important pentru oraș, pentru județ, pentru turismul din zonă, pentru universități, etc”, a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, directorul aeroportului clujean.

David Ciceo nu consideră că Aeroportul Brașov va fi un competitor pentru Aeroportul din Cluj-Napoca și spune că acesta va lua din traficul celor de la Sibiu, Târgu Mureș, chiar și București.

Nu va fi o concurență cu Aeroportul Cluj. Este la o distanță suficient de mare. Există competiție între aeroporturi, dar nu cu acesta. El va constitui competiție pentru Aeroportul Sibiu, Aeroportul din Târgu Mureș. Va lua ceva pasageri și de la Aeroportul Henri Coandă din Capitală. Se va vedea în timp cum va evolua traficul acolo, dacă poate deveni al doilea aeroport din Transilvania. Principalul nostru concurent rămâne cel de la Debrecen. Se adresează cam aceleiași zone, nord-vestul României. Noi ne dorim competiție, dar o competiție corectă. Deci Aeroportul Brașov nu constituie o competiție pentru noi” - Ciceo.

Costurile Aeroportului Ghimbav-Brașov sunt estimate la aproximativ 100 de milioane de euro. Terminalul aeroportului din Brașov va fi al treilea ca lungime din țară. Pe primul loc se află cel din Otopeni, iar locul al doilea este ocupat de către terminalul din Cluj-Napoca.

Comenteaza