O tânără de 20 de ani din Cluj a născut în drum spre spital

O tânără de 20 de ani din Cluj a născut în drum spre spital

Echipajul Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcere (SMURD) din punctul de lucru Mociu a avut parte de o intervenție mai deosebită. A asistat la nașterea unei fetițe chiar în timpul transportului către spital.

Salvatorii fost solicitați, în jurul orei 16:00, în comuna Cămărașu, pentru a transporta o femeie gravidă, aflată la termen, spre spitalul din municipiul Cluj-Napoca, conform Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj.

În timpul transportului a debutat neașteptat nașterea, iar echipajul SMURD a asistat femeia pe timpul nașterii, astfel încât fetița s-a născut fără probleme.

Mama de 20 de ani și fetița ei au fost predate în stare foarte bună echipajului medical care a fost solicitat în sprijin, conform ISU Cluj.

Proaspăta mamă a ajuns în grija medicilor din cadrul Clinicii Obstetrică-Ginecologie Dominic Stanca din Cluj-Napoca.

Comenteaza