Patru noi localități din Cluj vor fi racordate la rețeaua de apă publică

Patru noi localități din Cluj vor fi racordate la rețeaua de apă publică

Consiliul Județean (CJ) Cluj va supune spre aprobare, în cadrul viitoarei ședințe ordinare, includerea în domeniul public al județului și integrarea în rețeaua administrată de Compania de Apă Someș (CAS) a rețelelor de apă realizate în localitățile Mera, Rădaia, Suceagu și Boju.

„Demersurile de racordare a întregului județ la rețeaua publică de apă continuă în mod sistematic. Urmare a investițiilor realizate cu fonduri europene dar și din fonduri proprii, Clujul va deveni cât de curând primul județ din România în care 99% din populație va fi racordată la sistemul centralizat de furnizare a apei potabile”, a precizat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Potrivit reprezentanților forului județean, în ceea ce privește investiția de alimentare cu apă a celor trei sate componente ale comunei Baciu (Mera, Rădaia, Suceagu), vor fi incluse în domeniul public și concesionate CAS 1,5 km de conducte de aducțiune, 22,5 km de rețea de distribuție, numeroase cămine, hidranți și branșamente, dar și un rezervor de acumulare apă de 300 mc.

Referitor la investiția finalizată în satul Boju, din comuna Cojocna, CJ va prelua și va delega CAS 3 km de conducte de aducțiune, 5,7 km de rețea de distribuție, 135 de branșamente, o stație de pompare și un rezervor de înmagazinare a apei de 100 mc.

Cu o valoare cumulată de 9 milioane de lei, ambele investiții au fost finanțate de CJ Cluj prin intermediul Fondului de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare, constituit împreună cu CAS în vederea derulării acelor proiecte edilitare locale care nu au fost cuprinse până în acest moment în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană.

Comenteaza