Pe cine susține Tișe la Primăria Florești: „Prietenul” Horia Șulea sau colegul de partid Bogdan Pivariu?

Pe cine susține Tișe la Primăria Florești: „Prietenul” Horia Șulea sau colegul de partid Bogdan Pivariu?

Situaţie hilară la Florești, acolo unde primarul în funcţie Horia Șulea nu a fost lăsat să intre în competiţie din partea PNL şi îl va avea drept contracandidat viceprimarul Bogdan Pivariu, candidat al liberalilor.

„Situația este complicată la Florești. Nu pot să ascund relația de prietenie pe care o am cu primarul Horia Șulea, am fost colegi de partid mulți ani. Această relație interpersonală nu o pot șterge peste noapte. Avem o relație foarte corectă.

Însă, pe plan politic, în mod evident, noi avem un candidat din partea PNL și eu în calitate de membru al acestui partid sunt parte a acestei echipe a PNL. Sigur că, până la urmă, cetățenii din Florești vor decide pe cine consideră cel mai bun administrator”, a declarat la ZIUA LIVE, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

„Pe o parte, din punct de vedere interuman, am o anumită relație de prietenie cu Horia Șulea pe care o recunosc și alături de care am colaborat foarte bine la toate proiectele. De cealaltă parte este și apartenența mea politică la PNL și la echipa de acolo, pe care o susțin în mod evident la aceste alegeri”, a mai adăugat Tișe.

Horia Șulea, primarul Floreștiului, a fost suspendat din toate funcțiile pe care le deținea în PNL în luna ianuarie a acestui an, după ce a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu pentru efectuarea unor plăți nelegale a serviciilor de curățenie stradală și deszăpezire din comuna pe care o conduce.

Bogdan Pivariu este viceprimarul comunei Florești și candidatul PNL la primăria Florești pentru alegerile locale din 2020.

Comenteaza