Pescuitul în România, un business în ape tulburi. Țara peștilor dispăruți

Pescuitul în România, un business în ape tulburi. Țara peștilor dispăruți

Braconajul cu curent electric, decimarea exemplarelor mari, microhidrocentralele și balastierele ce poluează apele sunt principalele cauze ale dispariției speciilor valoroase sau care nu pot să se adapteze. Deși pescuitul sportiv are, oficial, un rulaj anual de 25 de milioane de euro, piața neagră a peștelui ajunge la 60 de milioane. 

Big Brother pe Valea Someșului

De multe ori, activitatea piscolă se bazează pe voluntariat sau pe sponsori. Smaranda și Liviu Neagoe, de la Fly Fishing România, derulează un proiect de sprijinire a turismului responsabil pe Someșul Cald, în parteneriat cu Parcul Natural Apuseni. În fiecare an 20 de copii învață să pescuiască la muscă în sistem catch & release - C&R (prinde și eliberează, n. red.) în cadrul unui proiect pilot în care zona a fost populată cu 10.000 de păstrăvi indigeni, zona a fost amenajată, fiind instalate și panouri informative. În urma acestor tabere cererea de autorizații de pescuit a crescut anul trecut cu 20%. 

“În Germania, pescarii sportivi sunt cei mai conservatoriști, nu văd de ce nu ar fi așa și cei din România. Proiectul este aplicabil și în alte zone cu potențial de turism piscicol din țară. Instructorii sunt voluntari, iar echipamentul provine din donații. Intenția este de a dezvolta mentori pentru copii, dar și o asociație de juniori în cadrul uneia pentru adulți. Avem în vedere în 2018 amplasarea de camere de luat vederi pentru reducerea braconajului, un studiu de evaluare a ihtiofaunei și a potențialului din Valea Someșului Cald”.

Asociațiile de apartament, stăpânele apelor

Guvernatorul Deltei Dunării, Mălin Mușatescu, a rezumat situația tragică a pescuitului în România. “În 1971, în deltă se pescuiau 11.800 de tone, anul trecut, doar 3.000. Pescuitul sportiv are un rulaj anual de 25 de milioane de euro, numai cele 500 de magazine creează cel puțin 1.000 de locuri de muncă, sunt producători de echipamente, de accesorii, de bărci. Totuși, 60% din peștele prins merge pe piața neagră, adică evaziune fiscală. Dacă ar fi un organism care să se ocupe de popularea cu pește, amenajarea apelor și ar elimina braconierii, gândiți-vă ce aport și-ar aduce pescuitul sportiv la produsul intern brut.

Am ajuns să avem “cartoane” eliberate de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA) cu 30 de lei – care nu face nimic pentru apele țării - revândute cu 70 de lei de asociații cu sedii în apartamente, dar care au în administrare areale imense de pescuit. Sunt asociații de vânătoare care ele numără urșii, ele îi împușcă. ANPA a ajuns să concesioneze și peștii din lacul Herăstrău, bine că nu și pe cei din Cișmigiu pentru că nu mai avem pește în România. Sunt asociații care au populat cu caras și biban ape de munte". 

"Pescuit sportiv" cu sacul în Delta Dunării

"Am introdus în Deltă sistemul C&R la știucă, deși mulți pescari nu pot accepta așa ceva. Lângă pescarul sportiv nu are ce să caute sacul sau sacoșa. În afară de pescuitul supraindustrial, în deltă sunt pescari care prind tot ce înseamnă știucă, le filetează sub justificarea să își acopere transportul până în deltă, eventual și banii de bere, dacă s-ar putea. Sunt pescari care duc acasă câte 10-15 kg de știucă sub 40 cm.

În acest ritm știuca nu mai are acel ciclu de creștere de 3-4 ani și se reproduce din ce în ce mai repede, astfel că mărimea ei scade tot mai mult. La noi, barajele sunt pline de plase, pe lacul Balaton sau altele din străinătate nu vezi așa ceva, râurile de munte sunt înțesate de microhidrocentrale (MHC) care opresc migrarea peștelui în perioade de reproducere. 

Pe de altă parte, avem din ce mai puține ape cu pește, în condițiile în care noi mergem acum la pescuit cu echipamente performante, cu GPS, cu sonare, chiar și cu un smartphone care încarcă Google Maps putem ajunge în orice colțișor al deltei. În statul New York, din SUA, legislația prevede că nu ai voie să nu mănânci de mai mult de două ori pe an pește din ape publice - deși ele par cristaline - pentru că pot fi poluate. Nu cred că ați mâncat la Paris pește din Sena sau la Londra pește din Tamisa”.

Doar 10% din peștele prins este raportat

Antropologul Oana Ivan, de la Universitatea Babeș-Bolyai, a studiat mai mulți ani activitatea din Delta Dunării, pe baza căreia a realizat filmul “Vieți între ape”. “În 1916, în piața de pește din Galați erau expuși zeci de nisetri și de moruni imenși, imagine care nu se mai întâlnește în ziua de astăzi. Localnicii din deltă spun că acolo vin cercetători să salveze broaștele, peștii, șerpii, fără să fie interesați de soarta lor.

Ei trăiesc într-o zonă protejată, deci cu restricții de pescuit, dar fără să beneficieze de compensații din partea statului, iar astfel ajung să încalce legea. La 120 de pescari dintr-un sat erau 20 de braconieri, fără ca ultimii să fie deranjați de poliție. Doar 10% din peștele prins era raportat. La cherhanale turiștii vor pește proaspăt, bun, fără oase, adică o presiune permanentă pe specii ca somn, șalău, știucă, sturion”. 

Pești văzuți doar în poze și în atlase

Cercetătorul Andras Attila Nagy a trecut în revistă speciile pe cale de dispariție din România. “Morunul era oricum destul de rar la noi, acum situația e și mai proastă. Caracuda era o specie abundentă, dar se mai găsește doar pe brațele moarte ale unor râuri. Cleanul mic nu are nicio protecție legală în România, a rămas doar pe Crișul Repede, pe Crasna, deși este o specie critic periclitată.

Linul nu este o specie protejată, deși își reduce tot mai mult aria de răspândire, fiind găsit pe Someșul Mic. Păstrăvul de mare l-am văzut doar într-o fotografie, la Corabia, pietrarul, husarul sunt foarte puțin prezenți. Despre lostriță nici nu e bine să vorbim pe unde se mai află, ca să nu le mai dăm idei unora: în ultimii șase ani a fost interzis pescuitul acestui pește”.

Constructorii, exterminatorii peștilor

Acesta a menționat și cauzele decimării peștilor. “Lucrările de prevenire a inundațiilor, făcute după ureche, au redus luncile inundabile unde se reproduceau mulți dintre aceștia. Pietrișurile exploatate din albiile râurilor, apa nedecantată din apele de munte au dus la sufocarea icrelor, nu mai vorbim despre fragmentarea râurilor în urma apariției MHC, pârâurile de munte sunt tulburi în majoritatea anului.

Mureșul a scăzut doi metri în ultimii ani după apariția cartierelor din zona râului. Avem foarte mulți braconieri în România, au dispărut exemplarele mari de pește, dar și speciile mai mici care nu pot să treacă de amenajările hidro dacă nu sunt amplasate acele săritori. Sunt și multe specii invazive aduse aiurea în România: chiar vă rog eu să duceți acasă carasul, somnul pitic, sângerul sau novacul!”. 

Lostrița de Cluj, doar în poveștile bunicilor

Ihtiologul Vasile Oțel își aduce aminte de vremurile bune ale pescuitului în Cluj. ”La păstrăvăria Răcătău se creșteau salmonide, printre care și lostrița. Înainte nu erau atâtea balastiere, acum le avem în mai toate râurile. Se adaugă poluarea chimică, un braconaj mult mai agresiv și mai pervers decât înainte de 1989, dar și un control foarte ineficient. Situația este tragică în toate zonele piscicole ale țării”. 

Momelile de Cluj prind crapii din Ungaria

Investitorii din domeniul piscol încearcă să răzbată în această piață. Clujeanul Tudor Brie s-a specializat pe producerea de nade și de momeli pentru crap într-un mic atelier, pe care le comercializează mai ales pe internet și printr-un magazin propriu. “Am început în 2007, dintr-o pasiune dusă de multe ori la extrem. Preferam să îmi prepar eu momeala decât să o iau din magazin. M-am specializat pe boiles, considerată drept cea mai bună momeală pentru crap. 

Menținerea calității este cel mai important factor la produsele premium pentru că un client mulțumit te recomandă altora. Am fost printre primii producători din România cu canal pe YouTube, am încărcat 30-40 de filmulețe. Cu produsele noastre s-au prins sute de crapi de 20-30 kg, mai ales pe lacuri din Serbia și Ungaria pentru că la noi nu prea este așa ceva. Avem perspective de livrare în Austria și Ungaria în 2018”.

Prea mici pentru o Chină atât de mare

Dan Ghiorghiu și-a amenajat două ateliere de producție de vestimentație și echipament de vânătoare și de pescuit pe platforma unei fabrici “comuniste” din București și este singurul producător de acest gen din țară. “Ne batem cu un colos ca Decathlon care are propriile fabrici în China. Și eu puteam să aduc, de pe site-ul Alibaba, produse de 30.000 de euro pe care să le inscripționez aici, dar noi vrem materie primă din țară și să producem cu oameni de aici. Aduceam chingi de la Pasmatex, erau foarte bune, dar după un an a intrat în faliment, acum nu mai avem membrane în România, nu mai avem nimic. 

În confecții forța de muncă e slab plătită, mai totul este în sistem lohn, unele dintre fetele mele fac pantaloni de 160 de euro pentru Franța. Dacă aș promova produse de 5 euro, de calitate slabă, cum se cumpără la noi, nu aș rezista pe piață, așa le fac la 20 de euro și pot să măresc salariile la 2.500 de lei, să dau bonuri de masă, să mai iau niște calorifere. Spre deosebire de Lidl, cu care stă în curte cu noi, păstrăm profitul aici, nu îl ducem dincolo. E un business care poate să meargă în România, însă cu mari sacrificii”. 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

Comenteaza
loading...