Ordinul de luptă transmis lui Băsescu de la Cluj: „Ia-le banii!"
- Scris de Valentin Malaescu
- 20 Noi 2012, 23:39
- Politica
- Ascultă știrea

Dilema negociere sau veto, în jurul căreia se desfăşoară războiul declaraţiilor dintre ocupanţii palatelor Cotroceni şi Victoria, nu dă bătăi de cap politicienilor clujeni. De la Cluj lucrurile se văd mult mai simplu: treaba lui Traian Băsescu la Consiliul European de la Bruxelles este să facă tot ce ştie să obţină cât mai multe fonduri europene pentru România în exerciţiul fiscal european 2014-2020.
Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta se duelează, de câteva zile, în declaraţii publice. Ponta îi cere să uzeze de dreptul de veto împotriva proiectului de buget propus de preşedintele Consiliului European Herman van Rompuy, care, spre deosebire de proiectul propus iniţial de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, taie României aproximativ 8 miliarde de euro din fondurile europene alocate în perioada 2014-2020 şi, în plus, prin modificarea altor parametri, face şi mai scumpă accesarea lor. Băsescu respinge această idee şi spune că va merge să negocieze. Ieri, Parlamentul României a adoptat o rezoluţie, cu caracter consultativ, potrivit căreia România susţine proiectul lui Barroso şi respinge proiectul propus de van Rompuy.
Preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, apreciază că rezoluţia Parlamentului României este un instrument care ar trebui să-l ajute pe Băsescu în negocierile de la Bruxelles. „În acest subiect discutăm pe două paliere. În primul rând, Băsescu trebuie să obţină fonduri cât mai multe pentru România, pentru asta trebuie să lupte, iar decizia parlamentului îi dă un atu în negocieri, unde va putea invoca voinţa reprezentanţilor poporului român. Al doilea atribut îi revine guvernului, care, fără a denatura procedurile europene, trebuie să creeze mecanisme flexibile pentru absorbţia rapidă şi eficientă a fondurilor europene", a declarat Nicoară.
La rândul său, şeful social-democraţilor clujeni, Remus Lăpuşan, spune că Băsescu trebuie să se bată pentru blocarea „rectificării bugetare" operate de van Rompuy. „Trebuie făcute toate diligenţele astfel încât România să aibă cât mai mult de câştigat, să rămână, dacă se poate, cu sumele discutate şi negociate în urmă cu ceva timp, conform proiectului iniţial. În acest sens, atât decizia parlamentului, cât şi discursul premierului mi se par în regulă", a opinat Lăpuşan.
Liderul PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, are încredere că Băsescu va obţine maximul posibil pentru România, dar nu pierde prilejul să-şi ironizeze adversarii politici. „Am încredere în judecata preşedintelui meu, că va face ce trebuie la Bruxelles, nu pentru parlament, ci pentru tot poporul român. În politica externă Traian Băsescu şi-a demonstrat abilităţile. Aici discutăm de negocieri extrem de complexe, care par să-i depăşească pe cei din USL, inclusiv pe Victor Ponta, care se comportă precum puricele cu elefantul. I-aş recomanda lui Victor Ponta să mediteze la pilda cu românul, să zicem din Târgu-Jiu, care se întoarce, după 20 de ani, din America, plin de bani şi care decide să-şi ajute consătenii, dându-i fiecăruia câte 50 de dolari în fiecare lună. După cinci ani, îi cresc copiii şi anunţă oamenii că nu le mai poate da bani pentru că trebuie să-şi dea copiii la şcoală. În acel moment, oamenii încep să-l înjure: «Fir-ar al dracu' de american, îşi trimite copiii la şcoală pe banii noştri». Cine are urechi de auzit, să audă", a spus Buda.
Preşedintele UDMR Cluj, Mate Andras Levente, e singurul care militează pentru moderaţie. „În primul rând, cred că aceasta e o temă care nu trebuie folosită în campania electorală, e o temă care trebuie să fie deasupra partidelor, pentru că e vorba de interesul naţional. Personal, cred că putem susţine un buget echilibrat. E criză economică în toate ţările europene şi cred că n-ar trebui folosit dreptul de veto în prima fază", este de părere Mate.