Au evitat în ultimul moment sărbători de iarnă cu puşcăriaşi pe străzi

Au evitat în ultimul moment sărbători de iarnă cu puşcăriaşi pe străzi
Opoziţia publică a PNL, PDL şi PPDD faţă de proiectul legii amnistiei a dus la scoaterea acestuia de pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor.

Potrivit unui proiecte de lege iniţiat de deputaţii Mădălin Voicu (PSD) şi Nicolae Păun (Partida Romilor), porţile penitenciarelor ar trebui deschise pentru deţinuţii cu pedepse de până la şapte ani de închisoare. Protestul liberalilor, care au ameninţat cu părăsirea sălii dacă nu va fi vot deschis a dus, în cele din urmă, la retragerea proiectului de pe ordinea de zi.

Invocând suprapopularea închisorilor, a căror capacitate de cazare ar fi depăşită cu 40%, dar şi cheltuielile cu întreţinerea deţinuţilor, iniţiatorii proiectului au propus amnistierea infracţiunilor pentru care Codul Penal sau legile speciale prevăd pedepse de până la şapte ani de închisoare şi graţierea celor cu pedepse maxime de şase ani de închisoare, except&ˆnd, însă, o serie de infracţiuni, printre care cele implicând violenţă şi cele asociate corupţiei.

Deputatul PSD Aurelia Cristea spune că, dacă s-ar fi ajuns la vot, ar fi votat împotriva proiectului. „Pe de-o parte, nu puteam vota o lege pe care n-o cunosc. Am primit proiectul odată cu ordinea de zi, azi-dimineaţă, n-am avut timp să studiez proiectul, să-mi fac o opinie. Pe de altă parte, ca principiu, nu cred că e oportună o asemenea măsură, care ar încuraja şi pe alţii să comită infracţiuni, gândindu-se că, la un moment dat, şi ei vor fi graţiaţi", a spus Cristea.

Liberalii au avut o poziţie unitară împotriva acestui proiect. „În comisia juridică, reprezentanţii noştri n-au votat proiectul, iar în şedinţa de grup am decis că nici în plen nu vom vota aşa ceva, iar, dacă ar fi fost vot secret, ieşeam din sală, tocmai ca să se vadă că suntem împotrivă. Am considerat că o asemenea măsură ar fi inoportună, nu vrem să favorizăm o anumită categorie de cetăţeni, nu vrem să oferim privilegii sau discriminări pozitive nimănui", a afirmat deputatul PNL Elena Uioreanu.

Împotriva deschiderii porţilor închi-sorilor au fost şi deputaţii democrat-liberalii, a căror poziţie a fost prezentată de la microfonul Camerei de clujeanul Adrian Gurzău. „E un proiect de lege făcut pe şestache, total netransparent, fără o dezbatere cu toate partidele, cu toţi factorii implicaţi. E o lege cu dedicaţie, pentru, cum am spus şi-n parlament, preafericitul sinucigaş Năstase şi pentru alţii, politicieni importanţi, care se pregătesc să ajungă după gratii. Din păcate USL distruge tot ce am construit în justiţie în ultimii ani, nu le pasă de MCV, nu le pasă de Schengen. Credibilitatea României e tot mai afectată, facem paşi înapoi, ca în urmă cu 20 de ani, când politrucii comandau procurorilor şi judecătorilor cine să fie arestat şi cine nu", a declarat Gurzău pentru ZIUA de CLUJ.

Singurul nehotărât e liderul grupului UDMR din Camera inferioară, şeful organizaţiei clujene a Uniunii, Mate Andras Levente. „Nu ştiu cum să comentez acest proiect, pentru că nu ştiu care ar fi impactul său în societate. Pe de altă parte, din informaţiile noastre, la CEDO se pregăteşte o hotărâre pilot la adresa României pentru condiţiile din penitenciare. Se ştie că împotriva României au fost depuse numeroase plângeri pe acest subiect. Oricum până nu va exista o dezbatere şi un consens politic, e greu de spus dacă ar fi o măsură bună sau nu", a comentat Mate.

 

ˆ

Comenteaza