PSD se umple de partide-căpuşă în alegeri

PSD se umple de partide-căpuşă în alegeri
BPN al PSD a aprobat participarea în europarlamentare pe listă comună cu UNPR şi PC. Şeful conservatorilor clujenui speră să prindă un loc eligibil.

 Biroul Permanent Naţional al PSD a acceptat ca, pe lângă reprezentanţii mai vechilor aliaţi din UNPR, să primească pe lista de candidaţi pentru alegerile europene şi pe eternii lor parteneri, conservatorii, proaspăt rejectaţi de liberali. Liderul PC Cluj, Şerban Rădulescu speră să obţină el locul eligibil oferit conservatorilor.

Social-democraţii par să nu poată scăpa de rolul de locomotivă pentru partide mici. După ce au reuşit să-i paseze pe conservatori liberalilor, s-au trezit în cârcă cu foştii lor dezertori reuniţi sub umbrela UNPR. Cum concubinajul conservatorilor cu liberalii n-a fost tocmai un succes, social-democraţii s-au trezit în situaţia de a remorca în Parlamentul European nu unul ci două partide de buzunar, fiecăruia oferindu-i câte un loc eligibil pe lista de candidaţi. Social-democraţii nu par, însă, foarte deranjaţi să joace din nou rol de locomotivă. Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan, crede că pentru cât mai multe voturi şi victoria PSD în alegerile europene de peste patru luni merită sacrificate două locuri eligibile, chiar dacă „nu toată lumea e perfectă". „Până la urmă e foarte important ca în 25 mai să obţinem un scor foarte bun, să ne reconfirmăm ca principalul partid din România. Chiar dacă nu toată lumea e perfectă, cred că e benefică această colaborare cu UNPR şi PC, partide care ne vor ajuta să adunăm cât mai multe voturi. Eu susţin această coolaborare chiar dacă, repet, nu toată lumea e perfectă, toţi avem şi plusuri şi minusuri", a comentat Lăpuşan.

Noua alianţă electorală ar putea aduce clujenilor un alt candidat local cu şanse. Şeful conservatorilor PC Cluj, Şerban Rădulescu, trage nădejde să i se ofere lui locul eligibil ce va reveni conservatorilor. „Acum un an, când am fost ales preşedinte al PC Cluj, liderul partidului, Daniel Constantin, mi-a propus exact acest lucru, să candidez la alegerile europarlamentare. Îmi doresc acest lucru şi cred că pentru PC ar fi benefic să aibă un candidat ardelean, clujean, iar eu corespund acestor criterii. În plus, PC Cluj s-a dezvoltat foarte mult în ultimul timp atât ca număr de organizaţii, cât şi ca număr de membri, dar mai cu seamă din punct de vedere al calităţii membrilor. Consider că, şi din acest punct de vedere, Clujul merită să obţină această candidatură, dar decizia finală se va lua lunea viitoare în şedinţa Biroului Politic al PC de la Bucureşti", a declarat Rădulescu. În ciuda insistenţelor, preşedintele UNPR Cluj, Ştefan Dimitriu, n-a putut fi contactat.

Comenteaza