Deputatul Adrian Gurzău a urmat-o pe Elena Udrea în PMP
- Scris de Valentin Malaescu
- 01 Feb 2014, 10:05
- Politica
- Ascultă știrea

După ce electoratul şi calculatorul le-au oferit trei parlamentari în 2012, democrat-liberalii clujeni au mai rămas cu un singur senator, Alin Tişe. Ultimul plecat este deputatul Adrian Gurzău, care, alături de alţi 13 parlamentari PDL, s-a încolonat în urma Elenei Udrea, luând azimut Partidul Mişcarea Populară (PMP).
Discuţia telefonică cu Gurzău a suferit întreruperi frecvente, datorate pierderii semnalului GSM, deputatul fiind deja în drum spre Sighişoara, unde, în acest weekend, se desfăşoară lucrările Colegiului Naţional al PMP. „Sunt în continuare în aceeaşi echipă, consecvent cu echipa şi principiile mele. Nu fac altceva decât să ajut la dezvoltarea dreptei pentru a face o opoziţie puternică USL, iar opoziţie puternică la USL se poate face doar prin PMP, partid înfiinţat la inspiraţia preşedintelui Traian Băsescu, principalul reformator al României, cel care ne-a dat şansa să ajungem la guvernare şi să facem multe lucruri bune pentru ţară. Sunt membru în PDL de 18 ani, rămân aproape de ei; n-am făcut nici o derogare de la valorile şi principiile pe care le-am avut", a declarat Gurzău.
El spune că a părăsit partidul portocaliu datorită lipsei de incisivitate a acestuia. „Cred în reformă într-un spirit mult mai incisiv. Opoziţia nu se face partizanând, nu cred în prietenii, politica nu se face pe amiciţii. PDL n-a reuşit întotdeauna să facă opoziţie la proiectele USL. Sunt convins, însă, că ne vom regăsi cu colegii din PDL într-un proiect pe termen mediu şi lung", a adăugat cel de-al treilea parlamentar clujean migrator din actuala legislatură.
Liderul PDL Cluj, Daniel Buda, pune dezertarea lui Gurzău pe seama sancţiunii politice prijmite din partea conducerii partidului, pe care a apreciat-o drept nemeritată. „Am avut o discuţie telefonică cu Adrian Gurzău, el are o supărare mai veche, pentru suspendarea pe trei luni din partid, primită pentru un vot dat din greşeală modificărilor Codului Penal din marţea neagră. Regret plecarea oricărui membru, cu atât mai mult a unui parlamentar bun de Cluj. Plecările din PDL constituie, categoric, o problemă pentru partid. Deocamdată, la Cluj, în afară de Gurzău, nu şi-a mai anunţart nimeni intenţia de a pleca. Speranţa mea rămâne să ne aşezăm la masă, într-un proiect comun în parteneriat cu Traian Băsescu, altfel dreapta va fi spulberată şi va lăsa culoar liber PSD şi lui Victor Ponta spre câştigarea aşegerilor prezidenţiale", a comentat Buda.
Mult mai deranjat de dezertarea colegului său s-a arătat vicepreşedintele PDL, senatorul Alin Tişe. „Eu n-am plecat din PDL în 2012, când eram în opoziţie şi USL, care nu credea că va câştiga preşedinţia consiliului judeţean, mă curta intens. Am refuzat tocmai pentru că trebuia să fiu loial şi să nu trădez oamenii care m-au ajutat să câştig preşedinţia consiliului judeţean în 2008. Cu atât mai mult n-aş putea să plec acum, la greu, când PDL e în opoziţie şi are mare nevoie de resursă umană. Un partid nou, aşa cum se lăudau când erau doar fundaţie, ar trebui să se bazeze pe oameni noi, neimplicaţi până acum în politică, nu să racoleze de la PDL. Fiecare îşi decide viitorul politic cum crede de cuviinţă, dar cei care pleacă sunt tot aceiaşi oameni, nu-s nici mai frumoşi, nici mai deştepţi în PMP decât erau în PDL. E cel mai uşor să pleci la greu şi să te plângi că PDL nu face opoziţie. Mie nu-mi poate de nimeni lecţii cum să fac opoziţie, eu am blocat superbaroniada gândită de Dragnea, nimeni nu-mi dă lecţii şi nici nu-mi poate cântări câtă opoziţie fac. Nimeni din conducerea partidului n-a oprit pe cineva să facă opoziţie. Acesta va fi testul de maturitate a PDL, dacă va rezista acestui şoc al dezertărilor, suprapus peste atacurile USL. Oricum, lumea tot pe ne percepe ca fiind principala forţă de opoziţie. Sper ca PMP să se lupte cu USL, nu cu noi şi să-şi aducă oameni noi, nu să racoleze de la PDL, pentru că, aşa cum arată lucrurile acum, se pare că nu există nici un partid nou, sunt două PDL-uri, cu doi şefi", a reacţionat Tişe.
Vicepreşedintele PMP, Adrian Papahagi, n-a dorit să comenteze achiziţia unui parlamentar de Cluj. „E foarte bine, dacă a spus că vine la noi, pe mine nu m-a sunat, eu n-am vorbit cu el, deocamdată ştiu doar că domnul deputat Gurzău a demisionat din PDL. Până nu completează o cerere de înscriere şi nu semnează o adeziune la PMP, nu am ce să comentez pe acest subiect. În altă ordine de idei, noi nu racolăm pe nimeni, dacă racolam erau de mult la noi. Există, într-adevăr, un număr mare de membri PDL care vin către noi, unii vor fi primiţi, alţii nu, dar noi nu facem racolări", a precizat Papahagi.
16 dezertori dintr-un foc
Pe traseul de la PDL la PMP deschis de Elena Udrea, s-a înscris, după doar câteva ore, şi europarlamentarul Cristian Preda, urmat ieri de nu mai puţin de 14 parlamentari: Theodor Paleologu, Ion Ariton, Florin Popescu, Florin Secară, Camelia Bogdăneci, Florin Gheorghe, Andrei Volosevici, Dragoş Gunia, Daniel Geantă, Ciprian Rogojan, Marius Isăilă, Petru Movilă, Adrian Gurzău şi Romeo Rădulescu.