Cum va ajunge Seplecan şef peste Cluj cu ajutorul unui fost coleg din PRM

Cum va ajunge Seplecan şef peste Cluj cu ajutorul unui fost coleg din PRM
Intrarea lui Marinel Andro în Consiliul Judeţean şi absenţa lui Marius Nicoară din Cluj, factorii decisivi în succesul planului de cocoţare a lui Mihai Seplecan în fruntea judeţului

Miercurea viitoare, controversatul Mihai Seplecan ar putea fi înscăunat în fruntea Consiliului Judeţean (CJ). Războiul între tabăra care apără funcţia de vicepreşedinte a lui Ioan Oleleu şi cea care vrea să-l doboare pentru a-i face culoar lui Seplecan spre comanda interimară a judeţului se joacă la un singur vot. În acest moment, votul decisiv pare a fi în posesia alianţei PNL-PDL.

Actualul locţiitor al lui Horea Uioreanu în fruntea CJ, Vakar Istvan, a convocat şedinţa ordinară a CJ miercuri 11 iunie, ora 13. În acest moment, un lucru este sigur: în realizarea „loviturii de palat", PNL şi PDL nu se pot baza decât pe proprii consilieri judeţeni. Vakar Istvan a anunţat deja că UDMR nu va vota pentru eliberarea din funcţie a lui Oleleu, în vreme ce PPDD tocmai a bătut palma, la Bucureşti, pentru o alianţă cu PSD. Inclusiv votul „oii rătăcite" din partidul lui Dan Diaconescu, Axente Husar, a fost promis, în repetate rânduri, social-democraţilor.

La începutul zilei de ieri, CJ număra 35 de consilieri, PNL şi PDL având împreună 18, adică exact minimul necesar de jumătate plus un vot. Demisia consilierului PNL Rareş Pop, reducea totalul consilierilor la 34, dar majoritatea necesară rămânea tot de 18, în vreme ce PNL şi PDL mai aveau doar 17 voturi. Lucrurile păreau cu atât mai fără speranţă pentru planul pus la cale pentru Seplecan, cu cât supleantul lui Pop de pe lista de candidaţi a defunctei USL este un membru PSD, în condiţiile în care lista fusese completată, alternativ, cu câte un liberal şi un social-democrat.

O primă rază de speranţă pentru Seplecan a apărut din partea fostului său coleg de partid, din vremea când Seplecan era în slujba liderului PRM Cluj, Petru Călian, Marinel Andro. Acesta şi-a depus deja documentele şi miercuri urmează a fi validat consilier judeţean PDL în locul lui Roland El Hayes, demisionat mai de mult. Cu Andro, numărul voturilor alianţei va reveni la 18, numai că, dacă şi PSD va aduce la validare supleantul lui Pop, numărul total al consilierilor ar ajunge la 36, iar majoritatea necesară înlocuirii luii Oleleu cu Seplecan ar urca la 19.

Aici a intervenit, însă, factorul care, cel puţin deocamdată, pare să încline balanţa în favoarea lui Seplecan. Potrivit Legii pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru a putea intra la validare în plenul CJ, supleantul are nevoie de semnăturile tuturor liderilor organizaţiilor judeţene ale partidelor componente ale alianţei sub sigla căreia a candidat. Altfel spus, în condiţiile în care lista pe care a candidat a purtat sigla USL, supleantul PSD nu va putea fi validat fără a obţine în prealabil semnăturile preşedintelui PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a preşedintelui PC Cluj, Şerban Rădulescu şi a preşedintelui interimar al PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară. Or, tocmai acum s-a „nimerit" ca Nicoară să fie plecat din Cluj şi să nu revină decât după şedinţa de CJ de miercuri. „Nu prea pot să semnez, pentru că sunt plecat din Cluj şi mă întorc abia săptămâna viitoare, sâmbătă. De principiu, nu mă voi opune, am avut o relaţie corectă cu cei din PSD. Voi semna, dar doar când mă întorc în Cluj", a explicat Nicoară. În aceste condiţii, cum supelantul lui Pop nu va putea fi validat, după validarea lui Andro, PNL-PDL vor avea 18 voturi, exact minimul necesar pentru a-şi putea duce planul la bun sfârşit.

Social-democraţii mizează pe o interpretare uşor forţată a legii. Astfel, spun ei, la totalul voturilor ar trebui adăugat şi votul preşedintelui suspendat Horea Uioreanu, atâta vreme cât n-a fost demis din funcţie. În acest caz, PNL-PDL ar avea nevoie de 19 voturi pentru majoritatea de 50% plus un vot, voturi pe care nu le are. „Vom vedea dacă domnul Andro va fi validat, vom vedea cum se vor desfăşura lucrurile, dar, cu siguranţă, trebuie respectată legea. Sunt jurişti care spun că le trebuie 19 voturi, Oricum, conform legii, când preşedintele a fost suspendat din funcţie, erau doi vicepreşedinţi în funcţie, domnii Oleleu şi Vakar, şi doar unul dintre ei poate fi interimar la conducere. Legea trebuie respectată, nu interpretată. Ei intepretează legea, dar sunt alte instituţii care o aplică. Noi vom rămâne fermi pe poziţie şi, dacă domnul Oleleu va fi demis prin vot, vom ataca hotărârea în contencios", a declarat Lăpuşan.

„Eliberarea din funcţie a vicepreşedinţilor consiliului judeţean se face cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie", spune art.101, al. (3) din Legea 215/2001, a administraţiei publice locale. Or, pe de-o parte, preşedintele consiliului judeţean nu are calitatea de consilier - precum vicepreşedinţii, aleşi dintre consilieri - fiind ales preşedinte, prin vot direct, de cetăţeni. Pe de altă parte, Horea Uioreanu este, în acest moment, suspendat din funcţie, deci nu poate fi considerat „în funcţie", aşa cum spune textul legii.

 

Comenteaza