Nicoară are susţinere pentru încă un mandat de vicepreşedinte PNL
- Scris de Valentin Malaescu
- 09 Iun 2014, 19:30
- Politica
- Ascultă știrea

Peste mai puţin de trei săptămâni liberalii îşi aleg noua conducere. Marius Nicoară pare că va obţine o nouă funcţie de vicepreşedinte şi susţine că influenţa clujenilor la vârful deciziei în partid nu a fost influenţată de recentele scandaluri de corupţie de la vârful organizaţiei. Între timp, războiul PNL-PSD pe fotoliul eliberat de Horea Uioreanu în fruntea judeţului se poartă cu executori judecătoreşti.
Liderul interimar al PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, a participat la întâlnirea liderilor liberali transilvăneni organizată la Alba Iulia, ocazie cu care şi-a securizat funcţia de vicepreşedinte al PNL. „Într-adevăr, vicepreşedinţii se vor alege uninominal, dar voturile se vor da, deşi neoficial, pe regiuni. Transilvania va avea opt-nouă vicepreşedinţi, iar printre cei care vor fi sprijiniţi de toate organizaţiile din Ardeal, alături de mine, mai figurează Teodor Atanasiu, de la Alba, Cornel Popa, de la Bihor şi Aristotel Căncescu, din Braşov şi, fireşte, îl vom sprijini pe Klaus Johannis la funcţia de preşedinte", a spus Nicoară. Şi-a mai anunţat intenţia de a candida la preşedinţia PNL şi Ioan Ghişe.
Congresul va avea loc în 28-29 iunie, dar, în prealabil, luni, Biroul Politic Naţional (BPN) va elabora modificările la statut care vor fi propuse forumului suprem de decizie. În condiţiile în care liderul interimar al PNL, Klaus Johannis, a propus să se renunţe la votul cu echipa şi toate funcţiile să fie scoase la vot uninominal. În ideea în care se va renunţa la funcţia (inventată special pentru Johannis) de prim-vicepreşedinte, numărul doi la comandă ar urma să devină secretarul general, funcţie pe care liberalii ardeleni n-o doresc scoasă la concurs, preferând ca acesta să fie numit. „Noi propunem ca secretarul general să fie numit de BPN sau direct de preşedinte, pentru că el trebuie să fie la dispoziţia biroului şi a preşedintelui", a explicat Nicoară. „Dacă, totuşi, va rămâne funcţie aleasă de congres, noi, cei din Transilvania, îl vom susţine pe Dan Motreanu pentru acest post", a adăugat el.
Delegaţia liberalilor clujeni va fi formată din 36 de membri, lista acestora urmând a fi stabilită în Delegaţia Permanentă a PNL Cluj, care se va desfăşura sâmbătă. Nicoară susţine că influenţa clujenilor la vârful deciziei în partid nu a scăzut odată cu scandalurile de corupţie în urma cărora preşedintele interimar al PNL Cluj, Horea Uioreanu, şi consilierul judeţean Rareş Pop au fost arestaţi preventiv, liderul PNL Cluj-Napoca, Ioan Petran, având statut de suspect în acelaşi dosar. „Nu, influenţa noastră n-a scăzut, dimpotrivă, există o susţinere şi un sprijin pentru organizaţie, pentru mine, să recuperăm această pierdere de imagine", a afirmat Nicoară.
Lăpuşan a trimis executorii judecătoreşti după semnătura lui Seplecan
În războiul dintre PNL şi PSD pe locul din fruntea judeţului, eliberat involuntar de Uioreanu, au ajuns să se folosească executorii judecătoreşti. Liderul interimar al PNL Cluj, Marius Nicoară, este plecat din localitate până la finele săptămânii, în acest interval delegând atribuţiile de preşedinte lui Mihai Seplecan, tocmai cel care urmăreşte să ajungă interimar la conducerea judeţului în şedinţa de miercuri a CJ, prin debarcarea vicepreşedintelui Ioan Oleleu şi apoi preluarea atribuţiilor de preşedinte de la Vakar Istvan.
Totuşi, arestarea consilierului PNL Rareş Pop i-a dat toate calculele peste cap. Acesta şi-a dat demisia din CJ, lăsând alianţa PNL-PDL fără majoritate în consiliu. Ei mizau, însă, pe validarea noului consilier PDL Marinel Andro, care le-ar fi adus votul suplimentar necesar, în paralel, însă, cu blocarea intrării în CJ a supleantului lui Pop, social-democratul Cristian Matei. Numai că, potrivit legii, pentru a ajunge la validare, supleantul trebuie să obţină semnăturile tuturor liderilor organizaţiilor judeţene ale partidelor care au compus USL, formaţiunea sub sigla căreia a candidat, din partea liberalilor urmând să semneze tocmai Seplecan.
Cum, însă, intrarea lui Matei în CJ ar anula votul suplimentar al lui Andro, a-şi da semnătura, echivalează pentru Seplecan cu a renunţa la visele de mărire, aşa că nu a semnat. Drept urmare, social-democraţii au trimis executori judecătoreşti la sediul PNL să obţină semnătura cu forţa. „Colegii mei s-au ocupat, am înţeles că de vineri au demarat acţiunea, dar până acum n-au găsit pe nimeni să semneze. Oricum, noi nu cedăm şi, indiferent ce va fi miercuri în CJ, nu ne oprim aici", a declarat Lăpuşan.
Seplecan n-a fost de găsit, având telefonul închis. Oricum, dacă, din cauza lipsei semnăturii PNL, Matei nu va putea fi adus la validare, e puţin probabil ca PSD să voteze pentru validarea lui Andro. În aceste condiţii, alianţa PNL-PDL va trebui să obţină măcar un vot de la UDMR sau de la PPDD pentru a valida noul consilier PDL şi să-i asigure, astfel, votul suplimentar necesar „loviturii de palat".