PSD Cluj dansează Hora Unirii în noiembrie
- Scris de Valentin Malaescu
- 14 Noi 2014, 15:13
- Politica
- Ascultă știrea

Începând cu ora 13, pâlcuri, pâlcuri de oameni baloane roşii au început să se adune pe platoul din faţa statuii lui Matei Corvin. În aproximativ jumătate de oră s-au adunat aproximativ 200 de persoane, care s-au strâns ciopor în jurul unui DJ, care dăduse drumul în boxele aduse în piaţă unei piese de muzică uşoară, cu versuri de o calitate mai mult decât îndoielnică (specifice muzicii uşoare româneşti), cu mesaje de tip che guevar-ist, de genul „singuri împotriva lumii", sau „gândim la fel şi nimeni n-are cum să ne doboare". Iar pentru ca tacâmul să fie complet, probabil că, în momentul în care a făcut înregistrarea, individa care dădea din gură era răcită şi avea nasul înfundat. Nenorocirea a fost că oamenii aduşi în piaţă au fost siliţi să asculte, reluată până la disperare, aceeaşi producţie cu pretenţii de muzică. „Numai pentru piesa asta avem aprobare", a glumit vicepreşedintele PSD Cluj, inspectorul şcolar general Valentin Cuibus.
Îndemnat, probabil, de social-democraţii mai în vârstă, controlaţi de nostalgia spectacolelor ceauşiste de pe stadioane, junele PSD-ist Gabriel Oniga a încercat, la un moment dat, să aranjeze o mână dintre participanţi în aşa fel încât să alcătuiască, cu trupurile lor, iniţialele candidatului PSD la preşedinţie. După câteva tentative nereuşite, ideea a fost abandonată. După aproximativ jumătate de oră de ascultat interpreta răcită, am crezut că DJ-ul a ajuns, el însuşi, la saturaţie, aşa că a oprit melodia obsedantă. În schimb, din difuzoare a izbucnit nici mai mult, nici mai puţin decât Hora Unirii, cu toate că mai e oleacă de vreme şi un an de schimbat până la Ziua Unirii, 24 ianuarie. Participanţii ce să facă, s-au adaptat şi s-au prins în clasica horă. Nu s-a terminat bine hora şi, dezastru, a reînceput terorizanta melodie, moment în care jurnalistul ZIUA de CLUJ a cedat psihic şi a părăsit în grabă zona.
În prealabil, preşedintele PSD Cluj-Napoca, ministrul Aurelia Cristea, a explicat presei că, prin manifestarea respectivă PSD „vrea să transmită un mesaj de unitate: îl susţinem pe Victor Ponta", după care a prezentat o mână de tineri cu buchete imense de trandafiri în braţe (în număr de o mie de bucăţi), pe care urmau să le împartă cetăţenilor din zonă. Venit să-şi facă încălzirea pentru mitingul de după-amiază, controversatul Horea Nasra avea la el ceea ce spunea că ar fi cadoul său pentru Klaus Iohannis. „Primul cadou este un volum din Levantul lui Mircea Cărtărescu, carte la care Traian Băsescu a tot citit ani întregi şi pe care, poate, o va termina domnul Iohannis după ce va pierde alegerile sau o va citi împreună cu Băsescu după ce acesta va pleca de la Cotroceni. Cel de-al doilea cadou este un manual de geografie a României, pentru ca domnul Iohannis să-şi completeze lacunele din domeniu", a explicat Nasra.
La evenimentul care a vrut să marcheze sfârşitul campanieie electorale au fost prezente şi alte nume grele ale social-democraţilor clujeni, printre care preşedintele organizaţiei, Remus Lăpuşan, vicepreşedintele consiliului judeţean Ioan Oleleu sau celebra primăriţă din Chinteni, Lucia Suciu.