Ponta, PENSIONAR la 42 de ani. Cum şi-a frânt prematur destinul politic

La doar 42 de ani, Victor Ponta pare ajuns la final de carieră politică şi nu are, deocamdată, la îndemână nici un colac de salvare de tipul unei victorii electorale cum a fost cea de la primăria clujeană, care l-a menţinut cât de cât în joc pe Emil Boc după prăbuşirea de la palatul Victoria.

 
Deşi spune că nu demisionează din fruntea guvernului, are mai puţin chef de muncă decât avea Boc când s-a întors în primărie. Cum a ajuns un tânăr să se prăbuşească după o ascensiune în care a ars mai toate etapele? Cum a ajuns să piardă o bătălie pe care o credea câştigată din servă?

Cel mai la îndemână ar fi să punem înfrângerea pe seama valului revoltelor din ţară generate de bătaia de joc a guvernului la adresa alegătorilor din diaspora şi nu am greşi foarte mult. Aceea a fost, categoric, lovitura decisivă. Dar au existat şi alte elemente care au săpat la soclul pe care se cocoţase tânărul lider al PSD.

O primă explicaţie ar fi că a pierdut tocmai pentru că se credea câştigător încă dinainte de a servi şi în loc să ia ţara la picior (n-a avut nici un miting electoral toată campania) a ales popcorn-ul şi s-a limitat să-şi trimită lătrătorii din categoria Gabriela Firea şi Olguţa Vasilescu să facă treaba murdară, adică să lanseze atacuri mârlăneşti la adresa principalului contracandidat.

Dar de unde această păguboasă siguranţă de sine? Păi tocmai din etapele arse în scurta sa carieră profesională (doar şase ani în "câmpul muncii" înainte de a intra în politică), cu nefiresc de rapida ascensiune de la procuror de sector, la şef de departament în Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar şi în cariera politică. La numai un an de la înscrierea în PSD era ales preşedinte naţional al TSD, la nici 30 de ani era pus şef al Corpului de Control al premierului, pentru ca la 32 de ani să ajungă ministru.

La 37 de ani conducea cel mai mare partid al Românei şi nu împlinise 40 de ani când a fost pus în fruntea guvernului. În aceste condiţii pare normală convingerea sa că Preşedinţia României o avea deja în buzunarul de la rever şi explicabilă dezamăgirea generată de eşecul neaşteptat, care l-a făcut să-şi piardă orice interes pentru activitatea guvernamentală.

"Până mai avem majoritate în parlament faceţi ce scrie în fişa postului", le-a transmis miniştrilor, după care l-a lăsat la comandă pe generalul Oprea şi a plecat în concediu de lins rănile. Decizia de a nu demisiona pare dictată mai degrabă de baronii roşii decât de convingerile sale intime şi poate de teama că, după plecarea de la palatul Victoria, va urma, inevitabil, debarcarea din fruntea PSD şi neantul politic.

Dar nu aceasta a fost singura greşeală a lui Ponta. Am putea spune că, aparent paradoxal, căderea sa a început odată cu intrarea în PSD. Un fost "golan", care spune că a cunoscut "mângâierea" bastoanelor oamenilor cu lămpaş nu are cum ajunge coleg de partid cu Ion Iliescu decât dacă este un om slab, dar mai ales un om fără convingeri, un oportunist. Iar oportunismul lui Ponta a fost confirmat chiar de mama sa.

"Ei au fost singurii care mi-au dat o şansă (a se citi ciolan, n. red.)", i-a explicat tânărul Victor, mamei sale, înregimentarea în armata roşie a lui Iliescu. Cu alte cuvinte, pentru un procuror ajuns la doar 26 de ani în instituţia supremă în branşă, şansă în viaţă a însemnat abia accederea în guvern. Atunci ce-a mai căutat în Piaţa Universităţii, printre "golani"?

Dar pentru a ajunge să piardă, a trebuit să candideze. Or Ponta n-a ascuns faptul că ar fi preferat să rămână premier, dar a candidat împins de la spate de partid. Că a apreciat că funcţia de preşedinte, care e punctul terminus al unei cariere politice demne, ar veni prea repede pentru el, că s-a gândit că riscul unei înfrângeri i-ar pune, de asemenea, capăt prematur carierei politice, e mai puţin relevant. Cert e că, atunci când te apuci de un lucru convins de alţii şi nu de propriile tale proiecte, implicarea nu are cum fi 100%. Dar cum a ajuns să candideze? Tot în urma unui şir de greşeli. Prima a fost controversatul pact de coabitare, care a generat şi prima fisură în USL.

Cum mai poţi fi convingător în tentativa de a mobiliza electoratul anti-băsist, când tu ai făcut un pact cu "necuratul"? Cum poţi fi convingător chiar în faţa propriilor baroni speriaţi de DNA că îi vei apăra când tu însuţi, e drept, ca urmare a pactului, ai propus-o pe actuala şefă a DNA? Dar Ponta a candidat pentru că s-a rupt USL. De ce s-a rupt USL? Din vina lui Ponta, care n-a rezistat presiunilor din propriul partid, care n-a ştiut să-şi ţină partidul în frâu. Erau de notorietate, la vremea aceea, nemulţumirile PSD-iştilor din teritoriu, dar şi de la centru, obligaţi să împartă "caşcavalul" paritar cu liberalii, precum şi erupţiile orgoliului de mare partid care nu putea accepta să n-aibă un candidat propriu la Preşedinţia României.

Ponta n-a fost capabil să strunească toate aceste reacţii şi, încet, încet a demarat acţiunea enervării liberalilor pentru a-i face să se ceară afară din USL. A început prin a goli de conţinut ministerele gestionate de PNL (de notorietate au fost Ministerul Transporturilor lăsat, practic fără căile rutiere, sau Ministerul Economiei lăsat fără pârghiile financiare) şi a sfârşit prin a respinge pretenţia PNL de a "intra la guvernare", cum a spus Antonescu, refuzând numirea unui vicepremier, Klaus Iohannis, mult mai greu de manevrat decât Daniel Chiţoiu.

Că guvernul său n-a făcut mai nimic care să se resimtă pozitiv în nivelul de trai al românilor (a reluat doar obiceiul guvernului Năstase de a încerca să-i convingă pe români că trăiesc mai bine înşirându-le valuri de cifre total irelevante pentru portofelele lor), că a inventat şi mărit taxe pe bandă rulantă, culminând cu aberanta taxă pe stâlp sau controversata superacciză pe carburanţi n-a contat foarte mult, românii nu mai speră de mult la mai bine. La schimbările de putere mai trag nădejde doar să nu fie mai rău.

În schimb, catastrofală pentru el a fost teama care a invadat spaţiul public că, odată ajuns la Cotroceni, Ponta va pune botniţă justiţiei, numind procurori servili, care nu vor mai atinge nici măcar cu o floare baronetul penal al PSD. Tentativa de a amnistia pensionarii frauduloşi, calificarea publică a dosarelor în care erau implicaţi PSD-işti, drept dosare politice, telefonul dat de Duicu din biroul lui Ponta, intenţia de a-l graţia pe Gică Popescu, afirmaţiile de genul "Nu mă dezic de Duicu, Prioteasa şi ceilalţi", "Dacă nu luăm preşedinţia, scapă cine poate", "După decembrie îi vom face dreptate lui Nicolescu şi celorlalţi", au creionat imaginea un personaj care abia aştepta să ajungă la Cotroceni pentru a readuce justiţia la nivelul de căţeluş inofensiv din vremea lui Năstase.

Ultimele scandaluri care au inclus nume grele din PSD ca Hrebenciuc sau Andronescu sau prinderea lui Nicuşor Constantinescu n-au ajutat la cosmetizarea imaginii de inamic al justiţiei pe care şi-o câştigase fostul procuror. "I LOVE DNA", a fost unul dintre bannerele manifestanţilor care l-au îngropat pe Ponta. Demonstraţia a fost făcută două zile după alegeri.

Ar mai fi avut loc "Marţea albă" dacă ar fi câştigat Ponta?

Paradoxal, chiar şi cele două dezbateri televizate, despre care mai toţi analiştii spuneau că l-au îngropat pe Iohannis, care a venit nepregătit şi ar fi avut prestaţii lamentabile, par să-i fi luat din puncte unui Ponta care s-a prezentat arogant, suficient, zeflemitor, şmecheraş de Bucureşti. Aroganţa pare să fi fost lucrul pe care l-a învăţat cel mai bine de la Adrian Năstase, despre care Ponta a susţinut în permanenţă că i-a fost model.

Iar dacă toate acestea au acţionat ca un acid coroziv la soclul pe care îşi ridicase Ponta toate speranţele de mărire, lovitura de baros care a spulberat totul a fost umilirea românilor care au vrut să voteze în diaspora, care a generat avalanşa de proteste din toată ţara şi valul emoţional care a mobilizat tinerii la vot împotriva celui care, deşi îi stătea la îndemână, până şi în ceasul al doisprezecelea a refuzat să rezolve problema printr-o simplă ordonanţă de urgenţă.

Şi-a făcut calculul că nu merită să ajute la multiplicarea unor voturi (cele din diaspora) care oricum i-ar fi fost nefavorabile. Numai că voturile pe care, în acest fel, Iohannis le-a pierdut în afara graniţelor, le-a recuperat înzecit în ţară de la tinerii revoltaţi de nesimţirea premierului. Ponta a calculat greşit. Din nou.

În ce-i priveşte pe clujeni, faptul că guvernul Ponta a repornit lucrările la Autostrada Transilvania sau că a dus la Bucureşti doi miniştri din Cluj n-a contat aproape deloc în faţa perspectivei de a pune, pentru prima oară în istoria României, un ardelean în fruntea ţării.