Klaus Iohannis a împăcat Preşedinţia cu Parlamentul
- Scris de Valentin Malaescu
- 09 Feb 2015, 18:05
- Politica
- Ascultă știrea

„Îmi doresc un parlament puternic", a fost propoziţia care l-a aşezat pe Iohannis, decisiv, la 180 de grade de Traian Băsescu şi i-a asigurat aprecierea întregului spectru politic reprezentat în deliberativul naţional. În rest, multe surprize n-au existat.
A militat pentru schimbare adevărată în privinţa legislaţiei electorale, în contextul în care, sub presiunea propriilor primari, PSD nu mai vrea două tururi de scrutin la alegerea acestora şi a preşedinţilor de consilii judeţene, a promis că nu va face referendumuri populiste cu scop electoral, precum predecesorul său şi a promis să medieze pentru găsirea unei soluţii constituţionale în privinţa legii securităţii cibernetice („Big Brother").
Senatorul PNL Marius Nicoară spune că a asistat, în sfârşit, la un adevărat discurs prezidenţial. „A fost un discurs aşa cum îi stă bine unui preşedinte care a promis moderaţie, echilibru şi construcţie, a fost, într-adevăr, un discurs moderat, echilibrat şi constructiv. A fost un discurs de preşedinte, dar nu jucător, ci lider adevărat", a comentat Nicoară.
Vicepreşedinte al comisiei de Cod Electoral, senatorul PNL Alin Tişe a fost preocupat, în primul rând de referirile la noile legi electorale, dar nu a scăpat nici nuanţa care îl diferenţiază fundamental pe Iohannis de predecesorul său.
„A fost un discurs la obiect, concis, care a atins punctele sensibile legate de modificarea legilor alegerilor locale şi parlamentare, a legii finanţării partidelor şi am remarcat dorinţa preşedintelui de a fi un partener în acest proiect. Prin acest discurs, preşedintele s-a încadrat perfect în atributele funcţiei, de mediator şi garant al funcţionării instituţiilor statului", a afirmat Tişe
Deputatul PSD Aurelia Cristea vorbeşte despre regăsirea normalităţii. „În sfârşit, un discurs care îndeamnă la normalitate şi la recredibilizarea parlamentului, instituţia supremă a democraţiei. După 10 ani în care Traian Băsescu s-a războit permanent cu parlamentul şi a decredibilizat toate instituţiile statului, în sfârşit avem un preşedinte responsabil, care vorbeşte de nevoia unui parlament puternic", a apreciat Cristea.
„Un discurs foarte corect", l-a calificat şi liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Mate Andras Levente. "Dacă într-adevăr se doreşte ridicarea credibilităţii parlamentului şi domnul preşedinte va fi partener, va fi un lucru foarte bun pentru echilibrul puterilor în stat, care acum nu prea mai există", a comentat Mate.
Singurul care a strâmbat puţin din nas este proaspăt realesul vicepreşedinte PMP, deputatul independent Adrian Gurzău. „Nu poţi face o comparaţie cu Traian Băsescu, om care are o altă experienţă politică, dar e inevitabil să nu îl iau ca punct de referinţă. Klaus Iohannis a atins unele teme de actualitate, dar se vede că e la început de mandat, i se văd emoţiile.
Eu sper să nu-l schimbe funcţia şi să rămână acelaşi om pe care l-au votat alegătorii. Categoric aşteptările sunt mari, dar avem şi termen de comparaţie, mai ales că, în urmă cu o zi, am asistat personal la discursul lui Traian Băsescu la congresul PMP. Discursul lui Traian Băsescu mi s-a părut mult mai din suflet, mult mai real, al lui Iohannis mi s-a părut mult mai teatral", a declarat Gurzău.