Preacondamnatul Liviu, aducătorul de pace

Aşa cum ZIUA de CLUJ demonstra zilele trecute (vezi: http://ziuadecj.realitatea.net/politica/la-palatul-victoria-s-a-instalat-guvernul-dragnea--139723.html), odată cocoţat pe scaunul proaspăt eliberat de Ponta, fosta mână dreaptă a premierului a început să-i traseze sarcini fostului său şef şi guvernului pe care încă îl conduce (cel puţin formal). O nouă ieşire publică arată fără echivoc faptul că Liviu Dragnea suferă de un complex mesianic de tip Ceauşescu sau Băsescu dar şi că în nici un caz nu se vede preşedinte al PSD doar cu adăugirea „interimar" şi începe să-şi pregătească de pe acum ceea ce speră să fie o încoronare fără contracandidaţi la preconizatul congres din noiembrie.

Ceauşescu se visa catalizatorul imposibilei împăcări a lumii arabe cu Israelul, dar şi salvatorul economic al Africii. Băsescu s-a visat marele reformator al României, dar şi biciul lui Dumnezeu agitat ameninţător pe la botul marelui urs de la Răsărit. După ce, în calitate de ministru al Dezvoltării, a eşuat (e drept, cu „sprijinul" Curţii Constituţionale), în înfăptuirea marii regionalizări şi descentralizări a ţării, Liviu Dragnea îşi propune un nou proiect superambiţios spre utopic: pacificarea scenei politice româneşti şi mai concret readucerea armoniei pierdute între palatele Cotroceni, Victoria şi Parlamentului.

„PSD poate realiza pentru prima dată o armonizare şi o funcţionare între cele trei palate, Cotroceni, Parlament şi Palatul Victoria, o colaborarea instituţională benefică şi profitabilă pentru români. Oricum, noi vrem să structurăm o colaborare şi un sistem permanent care să fie dincolo de dispute politice şi acuzaţii nefondate, ci animate de dorinţa noastră de a participa, împreună cu toate partidele, inclusiv cu Preşedinţia, la realizarea unor obiective majore. Nu este vorba de coabitare, este un termen greşit. Este vorba de a lăsa fiecare puţin de la el pentru ca acestă ţară să se dezvolte. Nici o ţară în care scandalul politic este permanent nu poate avea succes. Poate reuşim odată pentru totdeauna ca în România să realizăm o coeziune internă, dacă toţi suntem animaţi de bună-credinţă şi de gânduri bune pentru ţară", a clamat Dragnea.

Dacă trecem peste faptul că ceea ce spune nu este altceva decât o înşiruire de truisme, care, însă, n-au sensibilizat niciodată onor clasa politică românească, observăm că realizarea armoniei între cei trei piloni ai administraţiei centrale a ţării a funcţionat extrem de rar de la momentul dezlipirii alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare. Dacă, de regulă, între guvern şi parlament au existat extrem de rare disonanţe, în condiţiile în care, executivul este, totuşi, expresia unei majorităţi parlamentare, mai mult sau mai puţin făţişe. În schimb, atâta vreme cât locatarul de la Cotroceni, fie el Băsescu sau Iohannis, a avut la palatul Victoria un guvern ostil (Tăriceanu II şi Ponta în cazul marinarului, respectiv Ponta în cazul neamţului), acesta a intrat automat în coliziune şi cu parlamentul care susţinea acel guvern.

Nu în ultimul rând, această nouă ieşire a lui Dragnea este o nouă cazma dată la rădăcina carierei politice a lui Victor Ponta, pentru că, nu-i aşa, flăcările războiului total pe care Ponta îl poartă cu Iohannis nu mai pot fi stinse decât de providenţiala tulumbă a preacondamnatului Liviu, aducătorul de pace.