Daniel Buda acuză, chiar dacă nu explicit, ipocrizia CSM

Daniel Buda acuză, chiar dacă nu explicit, ipocrizia CSM
Un raport realizat de un grup de lucru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) dă de pământ cu noile Coduri (Penal, de Procedură Penală, Civil şi de Procedură Civilă) în vigoare de un an şi jumătate. „Părintele” noilor Coduri, europarlamentarul Daniel Buda, sugerează că reacţia CSM ar fi una ipocrită.

„Nu întotdeauna noile dispoziții din Codul penal sau din Codul de procedură penală au avut un impact social benefic sau, cel puțin, acest impact e pus sub semnul întrebării", „Desființarea instanțelor militare este singura soluție ce dă satisfacție atât eficienței activității sistemului de justiție, cât și asigurării tuturor garanțiilor de independență și imparțialitate ale instanțelor și judecătorilor din România", „Deși în realizarea studiilor și rapoartelor au fost implicate resurse financiare importante (...), acestea nu au avut întotdeauna predicții corecte", sunt doar câteva dintre concluziile generice ale unui raport CSM asupra noilor Coduri, care, conţine, însă şi numeroase exemple concrete de prevederi nefuncţionale sau cu efecte negative asupra actului de justiţie sau a siguranţei cetăţeanului. Nu lipsesc nici reproşurile - care au mai fost formulate la momentul elaborării Codurilor - privind pedepsele prea mici, împreună cu reducerea termenelor de prescripţie pentru infracţiuni grave.

Daniel Buda a fost preşedintele comisiei parlamentare care a elaborat cele patru noi Coduri. Fără a o spune explicit, el dă de înţeles că, prin atacarea noilor Coduri după un an şi jumătate de la intrarea lor în aplicare, CSM dă dovadă de ipocrizie, atâta vreme cât reprezentanţii instituţiei au participat în mod direct la dezbaterea şi elaborarea noilor Coduri. „Mă bucur foarte mult că CSM evaluează Codurile, lucru normal şi firesc într-o societate normală, cum ne dorim să devenim. Aş preciza, însă, că la dezbaterile anterioare adoptării noilor Coduri au participat reprezentanţi atât ai CSM, cât şi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi ai asociaţiilor de magistraţi, astfel încât se poate spune că noile Coduri sunt produsul inclusiv al celor din sistem. Dar, pe lângă faptul că, acolo unde sunt doi jurişti, există trei păreri, astfel de aveluări, repet, sunt normale şi necesare într-o societate normală", a reacţionat Buda.

 

Comenteaza