PSD Cluj, prima sancţiune pentru lipsa de mobilizare la alegerea noului tătuc roşu

PSD Cluj, prima sancţiune pentru lipsa de mobilizare la alegerea noului tătuc roşu
Acum patru zile Aurelia Cristea figura pe una din cele patru poziţii de vicepreşedinte naţional al PSD rezervate femeilor. În noua variantă de listă pregătită pentru congres numele său a dispărut.

Pe lista de vinerea trecută cele patru funcţii de vicepreşedinte al PSD rezervate femeilor erau ocupate, în ordine, de Gabriela Vrânceanu Firea, Lia Olguţa Vasilescu, Ecaterina Andronescu (alt social-democrat cu probleme în justiţie) şi Aurelia Cristea. Între timp, însă, a avut loc parodia de alegeri interne de duminică, la care clujenii nu s-au ridicat nici pe departe la înălţimea aşteptărilor noului Roşu Împărat în ceea ce priveşte mobilizarea la vot. Dacă în judeţ prezenţa la vot a fost de aproape 69%, în municipiul Cluj-Napoca (lider al filialei PSD locale fiind tocmai Aurelia Cristea) doar puţin peste jumătate dintre membrii de partid s-au înghesuit să participe la pseudo-alegerile de duminică. Efectul a apărut imediat, de pe lista viitorilor preşedinţi pregătită pentru congres, numele fostului ministru clujean a dispărut, locul său fiind, în acest moment, disputat de Rodica Nassar şi Gabriela Szabo.

Cristea susţine că eventuala sa candidatură a existat doar la nivelul unei „discuţii colegiale". „Sincer, nu ştiu cum a apărut numele meu pe prima listă, pentru că eu nu mi-am anunţat intenţia fermă de a candida pentru această funcţie, au fost doar discuţii colegiale. Am fost întrebată de colegele de la organizaţia naţională de femei dacă aş fi interesată, am spus că nu ştiu, că mai întâi trebuie să discut cu colegii din organizaţie, de la Cluj. Am făcut acest lucru, dar n-am luat o decizie. Trebuie să evalueze organizaţia, dar mai întâi trebuie să evaluez eu, pentru că am un proiect asumat la municipiu şi nu e bine să te răspândeşti pe mai multe fronturi, e bine să te focusezi pe unul singur. Cert este că n-am discutat nici măcar cu preşedintele partidului prezenţa mea pe această listă", a explicat Cristea.

În acest moment, Clujul este reprezentat la vârful conducerii PSD prin Ioan Rus, care ocupă încă o funcţie de vicepreşedinte, dar care şi-a anunţat deja semi-retragerea din politică. În plus, odată cu căderea în dizgraţia noului şef suprem, se pare că clujenii nu vor mai avea vreun cuvânt de spus la masa în jurul căreia se vor lua, de acum încolo, deciziile cruciale în partid.

 

Comenteaza